StiripesurseDiasporaNorvegia și Danemarca REZERVĂ vaccinul AstraZeneca/Oxford persoanelor sub 65 de ani

Norvegia și Danemarca REZERVĂ vaccinul AstraZeneca/Oxford persoanelor sub 65 de ani

Publicat:

Autorităţile sanitare norvegiene şi daneze au anunţat joi că vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca/Oxford va fi rezervat persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, din lipsa unor date suficiente cu privire la efectele sale dincolo de această vârstă, informează AFP, potrivit agerpres.

Cele două regate nordice adoptă astfel linia aleasă de mai multe ţări ale Uniunii Europene, din care Norvegia nu face parte, însă cu care s-a asociat pentru aprovizionarea cu vaccinuri.

Citeşte şi: TRIPLU transplant reuşit la New York. Faţă şi mâini noi pentru un pacient de 22 de ani

În timpul unei conferinţe de presă, directoarea Institutului norvegian de sănătate publică, Camilla Stoltenberg, a explicat această alegere “nu pentru că vaccinul nu funcţionează pentru persoanele în vârstă, ci pentru că documentaţia este atât de limitată”.

Autorităţile sanitare din Germania, Franţa şi Suedia au fixat, de asemenea, la 65 de ani limita de vârstă peste care nu este recomandat vaccinul laboratorului suedezo-britanic.


În Norvegia şi Danemarca, o excepţie va fi făcută în rândul persoanelor de sub 65 de ani pentru cele care suferă de afecţiuni subiacente şi prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19: acestea vor continua să primească vaccinurile ARN mesager dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Pentru ceilalţi cărora li se va administra vaccinul AstraZeneca, va exista un interval de 9-12 săptămâni între prima şi a doua doză în Norvegia şi de 4-12 săptămâni în Danemarca.

Relativ scutită de pandemie, Norvegia a înregistat una dintre cele mai scăzute rate de incidenţă (numărul mediu de cazuri noi la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile) din Europa, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Citeşte şi: 140.000 de chilieni au fost vaccinaţi într-o singură zi

Până în prezent, cel puţin 135.000 de persoane au primit prima doză şi peste 30.000 a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech sau Moderna în acest regat cu 5,4 milioane de locuitori, care speră să vaccineze până în vară o mare parte a populaţiei sale adulte.

În Danemarca, ţara UE cu cea mai avansată campanie de vaccinare după Malta, 1,68% din 5,8 milioane de locuitori au fost vaccinaţi complet, iar 3,28% au primit prima doză, autorităţile intenţionând să vaccineze întreaga populaţie adultă până pe 4 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.