StiripesurseDiasporaMaia Sandu a început 'cu stângul' relațiile cu Moscova

Maia Sandu a început ‘cu stângul’ relațiile cu Moscova

Publicat:

Moscova urmăreşte cu atenţie situaţia politică internă din Republica Moldova, a declarat miercuri viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, într-un interviu acordat agenţiei oficiale ruse TASS, cu ocazia Zilei Diplomatului, marcată la 10 februarie în Rusia, relatează agerpres.

El a remarcat în acest context că primii paşi ai noului preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, în privinţa dezvoltării relaţiilor cu Rusia au dat impresia unei anumite ‘ambiguităţi’ până în prezent, potrivit portalului Deschide.md.

Citeşte şi: Peste un milion de chilieni au fost vaccinaţi

Pe de o parte, Maia Sandu declară că ‘este dispusă la dialog’ cu Rusia, dar pe de altă parte face ‘declaraţii severe’ cu privire la problematica transnistreană, în speţă nu recunoaşte datoria Transnistriei pentru gazul rusesc, a afirmat responsabilul diplomatic rus.

El a evocat totodată anularea în ianuarie a legii cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care conferise limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică. Legea respectivă fusese votată pe ultima sută de metri a preşedinţiei lui Igor Dodon, cunoscut pentru relaţiile sale strânse cu Moscova, în luna decembrie, înaintea învestirii Maiei Sandu în funcţia de preşedinte.


‘Rusia urmăreşte cu atenţie situaţia politică internă din Republica Moldova. Suntem hotărâţi să continuăm cooperarea bilaterală pe baza principiilor pragmatismului şi luării în considerare a intereselor reciproce’, a afirmat Rudenko, exprimându-şi speranţa că raţiunea va prevala în relaţiile moldo-ruse sub noua conducere de la Chişinău.

În acest context, el a amintit că ambasadorul Rusiei la Chişinău s-a întâlnit cu Maia Sandu după ce a fost aleasă preşedinte, reconfirmând ‘disponibilitatea părţii ruse de a menţine relaţii de prietenie bilaterale în spiritul principiilor stabilite în Tratatul de prietenie şi cooperare din 2001’. ‘Aceleaşi intenţii au fost exprimate de partea moldoveană’, a spus el.

Într-un interviu acordat publicaţiei ucrainene Evropeiskaia Pravda, Maia Sandu declarase în decembrie că Chişinăul nu va recunoaşte datoria Transnistriei pentru consumul de gaze ruseşti.

Citeşte şi: Senatul american continuă procesul de IMPEACHMENT a lui Donald Trump

‘Moldova plăteşte pentru gaz şi electricitate (…) chiar dacă Transnistria foloseşte gratis gazul (rusesc) şi susţine că datoria este a Moldovei, nu este chiar aşa. Noi niciodată nu vom recunoaşte această datorie’, a afirmat ea, subliniind că Republica Moldova practic nu are datorii la importurile de gaze din Rusia.

Compania rusă Gazprom susţine că Republica Moldova are o datorie de aproape şapte miliarde de dolari pentru livrările de gaze ruseşti, aproape întreaga sumă reprezentând datoria Transnistriei, potrivit Ştiri.md. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.