StiripesurseDiasporaStatele membre ale UE au căzut de acord asupra unei poziţii...

Statele membre ale UE au căzut de acord asupra unei poziţii comune în negocierile privind WhatsApp şi Skype

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul UE) au căzut de acord, miercuri, asupra unei poziţii comune în perspectiva negocierilor cu Comisia Europeană şi Parlamentul European cu privire la regulile de confidenţialitate care guvernează aplicaţiile WhatsApp şi Skype, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Ţările membre au convenit că regulile vor permite procesarea metadatelor în scopuri precum detectarea cazurilor de fraudă, dând astfel curs unei solicitări din partea sectorului telecomunicaţiilor.

Citește și : Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

”Drumul până la această poziţie a Consiliului nu a fost uşor, dar acum avem un mandat ce reprezintă un compromis între protecţia solidă a vieţii private a indivizilor şi încurajarea dezvoltării noilor tehnologii şi a inovaţiilor”, a declarat reprezentantul preşedinţiei portugheze a Consiliului UE, ministrul infrastructurii Pedro Nuno Santos.

În anul 2017, executivul UE a propus regulamentul european privind ePrivacy, care ar face ca WhatsApp (dezvoltată de Facebook) şi Skype (a grupului Microsoft) să se supună aceloraşi reguli ca furnizorii de telecomunicaţii şi ar restricţiona urmărirea utilizatorilor pentru a le furniza publicitate personalizată.


Propunerea, care vizează crearea unor condiţii echitabile de concurenţă între actorii internet şi furnizorii de telecomunicaţii, are nevoie de consensul Parlamentului European şi al ţărilor UE înainte de a fi adoptată ca directivă europeană.

Citește și : Rusia îl vrea LEGAT pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Navalnîi

Deşi eurodeputaţii au ajuns rapid la o poziţie comună, ţările membre nu au reuşit până acum să facă acelaşi lucru din cauza dezacordurilor asupra regulilor pentru cookies şi asupra detectării şi ştergerii conţinutului de pornografie infantilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.