StiripesurseȘtirile zileiProcesul de calomnie al lui Navalnîi continuă la Moscova

Procesul de calomnie al lui Navalnîi continuă la Moscova

Publicat:

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a compărut din nou în faţa unui tribunal vineri pentru reluarea unui proces de calomnie, la zece zile după condamnarea sa la aproape trei ani de închisoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Audierea a început puţin după 07:00 GMT, în prezenţa principalului critic la adresa Kremlinului. Cu această ocazie, la fel ca la fiecare proces al lui Navalnîi, efective importante de poliţie au fost desfăşurate în jurul clădirii tribunalului, după cum a constatat un reporter al agenţiei de presă franceze.

Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

Apărarea a cerut, încă din debutul acestei a doua audieri a procesului, recuzarea judecătoarei. Navalnîi a lansat, din cabina de sticlă rezervată acuzaţilor, preşedintei Vera Alimova “să se ducă să ia lecţii” de drept.

El şi-a înmulţit săptămâna trecută schimburile de replici dure cu Ministerul Public şi cu judecătoarea, denunţând părtinirea acestora şi subordonarea lor puterii.


Militantul anticorupţie este acuzat că ar fi distribuit informaţii “mincinoase” şi “injurioase” cu privire la un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care apărase într-un videoclip al campaniei din vara trecută referendumul privind întărirea puterilor lui Vladimir Putin.

Opozantul îi calificase pe cei care interveneau în acest videoclip, între care veteranul respectiv, drept “ruşine a naţiunii” şi “trădători”.

Procesul a început la 5 februarie, cu mărturia de la distanţă a acuzatorului său Ignat Artiomenko, fost combatant în vârstă de 94 de ani, aflat într-o stare de sănătate precară.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

Inamic declarat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost condamnat la 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare pentru că ar fi încălcat un control judiciar datând din 2014.

El acuză autorităţile că vor să-l reducă la tăcere după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire de care îl face responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.

Arestarea lui Navalnîi în 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, a suscitat manifestaţii de susţinere, reprimate cu brutalitate în toată ţara, cu peste 10.000 de arestări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizațiile de maternitate și paternală vor conta la pensie

Perioadele pentru care se acordă indemnizațiile de maternitate și paternală vor fi incluse în stagiul de cotizare în sistemul public de pensii. Măsura se regăsește...

Moldova a depășit pentru prima dată pragul de 300 de mii de turiști străini anual

Numărul turiștilor străini care vizitează Republica Moldova a depășit, pentru prima dată de la independență, pragul de 300 de mii anual. Datele au fost...

Ce se întâmplă cu noi toți când marile puteri se luptă pentru supremație

N-ar trebui să ne surprindă faptul că centrul de greutate al lumii se schimbă. Acest lucru este în concordanță cu creșterea economiilor mai sărace...

ÎPS Antonie, întronizat mitropolit al Basarabiei. Ceremonia solemnă a avut loc la Chișinău

Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Ceremonia solemnă a avut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.