StiripesurseExterneGrecia face o poliţie specială în universităţi

Grecia face o poliţie specială în universităţi

Publicat:

Parlamentul grec a adoptat joi seara un proiect de lege prin care se înfiinţează o poliţie specială în universităţi, în ciuda numeroaselor manifestaţii de protest ale studenţilor în ultima lună, transmite AFP, potrivit agerpres.

În favoarea proiectului s-au pronunţat deputaţii majorităţii guvernamentale de dreapta Noua Democraţie şi ai partidului naţionalist Elliniki Lyssi, adică un total de 166, faţă de 132 ai opoziţiei care au votat contra.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

În timpul dezbaterilor, circa 1.000 de persoane, conform poliţiei, au manifestat în faţa parlamentului împotriva acestei măsuri, numind-o ‘antidemocratică’.

‘Nu poliţia este cea care intră în universităţi, ci democraţia’, a promis şeful guvernului conservator, Kyriakos Mitsotakis. Acesta este ‘un mijloc de a închide uşa violenţei şi a deschide calea libertăţii’, a adăugat premierul.


La Salonic au avut loc incidente între manifestanţi şi forţele de ordine, după cum a relatat agenţia elenă ANA.

Miercuri, 5.000 de persoane au defilat la Atena, manifestaţia fiind presărată cu incidente.

Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi a reţinut 24 de persoane acuzate de ‘posesie şi uz de explozivi’, conform unei surse judiciare. Trei poliţişti au fost spitalizaţi, potrivit autorităţilor, în vreme ce organizatorii au anunţat patru răniţi.

Deputaţii opoziţiei de stânga au votat contra proiectului de lege, arătând că prezenţa poliţiei în universităţi contravine principiului european al autonomiei acestor instituţii, şi criticând politica de represiune a guvernului.

Conform noii legi, acest corp de poliţie de 1.000 de persoane, în ţinută specială şi fără arme de foc, dar dotat cu bastoane şi gaze paralizante, va patrula în universităţi.

Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

Până acum, poliţia nu era autorizată să intervină în universităţi decât la solicitarea rectoratelor.

În Grecia, universităţile sunt adesea scena unor violenţe: în luna octombrie, fotografia cu rectorul Universităţii Economice de la Atena agresat de un grup de tineri, care îi atârnaseră de gât o pancartă pe care scria ‘Solidaritate cu ocupaţiile’, a făcut turul reţelelor sociale şi a şocat opinia publică.

Înfiinţarea unei poliţii universitare este însă un subiect delicat în Grecia de la înăbuşirea în sânge la 17 noiembrie 1973, de către armată şi poliţie, a unei mişcări studenţeşti la Şcoala Politehnică din Atena împotriva juntei coloneilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum reușește Spania să aibă prețuri mai mici la energie în plină criză energetică

Facturile la electricitate din Spania au scăzut, în timp ce în multe alte țări au crescut pe fondul crizei energetice generate de escaladarea conflictului...

Trump neagă fondul de 300 de miliarde de dolari pentru Iran: Nu punem nici măcar 10 cenți!

Președintele american Donald Trump a respins categoric informațiile publicate de presa americană, cum că acordul de principiu încheiat între SUA și Iran ar include...

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în România

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în apropierea comunei Parva (județul Bistrița-Năsăud), peste Valea Rebrei, care face parte din Parcul...

Τurcia caută din nou ‘acoperire’ prin intermediul NATO

Cum își ajustează Ankara poziția față de Rusia pentru a-și promova interesele în fața SUA. După tentativa eșuată de lovitură de stat împotriva lui Erdoğan,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.