StiripesurseDiasporaAutorităţile sârbe au descoperit 1.000 de persoane într-un club de noapte...

Autorităţile sârbe au descoperit 1.000 de persoane într-un club de noapte din Belgrad, în ciuda interdicţiilor

Publicat:

Autorităţile sârbe au descoperit sâmbătă seară o mie de persoane într-un club de noapte din Belgrad, unde se încălcau astfel restricţiile introduse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

Trei persoane suspectate că “au participat la organizarea adunării a circa 1.000 de persoane (…) şi că au încălcat astfel măsurile epidemiologice” au fost reţinute pentru 48 de ore, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat.

Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

Aceste persoane riscă o amendă, însă ar putea fi de asemenea condamnate până la trei ani de închisoare, conform televiziunii naţionale (RTS).

Cafenelele şi restaurantele trebuie să se închidă la ora 20.00 în Serbia, ţară cu şapte milioane de locuitori şi unde s-au înregistrat până acum 4.200 de morţi din cauza COVID-19, dintr-un total de circa 420.000 de cazuri de contaminare.


Orice adunare de peste cinci persoane este interzisă.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Cazurile de încălcare a restricţiilor sunt destul de dese, însă în general adunările sunt de cel mult câteva zeci de persoane.

Autorităţile au efectuat de la începutul epidemiei circa 275.000 de controale în restaurante şi au acordat amenzi în valoare totală de 79 de milioane de dinari (peste 670.000 de euro), a precizat sâmbătă un responsabil al Ministerului Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.