StiripesurseȘtirile zileiStoltenberg vrea majorarea contribuţiilor bugetare,inclusiv pentru susţinerea prezenţei NATO în estul...

Stoltenberg vrea majorarea contribuţiilor bugetare,inclusiv pentru susţinerea prezenţei NATO în estul Europei

Publicat:

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, propune majorări ale contribuţiilor bugetare, pentru intensificarea activităţilor de apărare şi descurajare, inclusiv pentru susţinerea suplimentării prezenţei militare în estul Europei, în contextul provocărilor globale şi acţiunilor Rusiei şi Chinei, informează mediafax.

Referindu-se la viitoarea reuniune a miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg a afirmat că vor începe discuţii despre strategia “NATO 2030”.

Citește și : Kremlinul răspunde la invitaţia lui Elon Musk

“Aceasta va fi prima întâlnire cu noua Administraţie Joseph Biden şi o oportunitate de pregătire a summitului NATO de la Bruxelles, care va avea loc mai târziu anul acesta. Vom începe discutarea propunerilor pentru NATO 2030. Vom aborda chestiunea distribuirii sarcinilor, misiunile noastre în Irak şi Afganistan, ne vom întâlni cu partenerii din Finlanda, Suedia şi cu Înaltul reprezentant al UE Josep Borrell. Summitul programat mai târziu anul acesta va fi o oportunitate unică de începere a unui nou capitol pentru relaţiile transatlantice. Când ne vom întâlni, vreau să le prezint liderilor o agendă ambiţioasă pentru securitatea şi apărarea la nivel transatlantic. Despre aceste lucruri este vorba în privinţa NATO 2030”, a afirmat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă desfăşurată luni.

“Miercuri, le voi prezenta miniştrilor o serie de propuneri pentru a începe pregătirile pentru summit. (…) În primul rând, voi sugera majorarea finanţării NATO pentru principalele activităţi în sensul descurajării şi apărării. Acest lucru ar susţine mobilizările aliaţilor în unităţile din partea estică a Alianţei, misiunile de poliţie aeriană, prezenţa maririmă şi exerciţiile. Majorarea cheltuielilor comune ar demonstra forţa angajamentului nostru prin Articolul 5, promisiunea noastră de a ne apăra unii pe alţii. Şi ar contribui la o asumare mai corectă a sarcinilor”, a subliniat Jens Stoltenberg, conform stenogramei publicate pe site-ul NATO.


“Va trebui să avem o abordare mai amplă la nivel global, pentru a face faţă provocărilor mondiale. China şi Rusia sunt în prima linie a regresului autoritarist faţă de ordinea internaţională bazată pe reguli. Deci, trebuie să intensificăm dialogul politic şi cooperarea la nivel practic cu parteneri care au aceleaşi idei, pentru a promova valorile noastre şi pentru a ne proteja interesele. Aş vrea să intensificăm şi pregătirile, construirea de capacităţi pentru ţările partenere din vecinătatea noastră, deoarece prevenţia este mai bună decât intervenţia. De asemenea, trebuie să abordăm şi implicaţiile în materie de securitate ale schimbărilor climatice”, a precizat secretarul general NATO.

Citește și : Nemţii sfidează restricţiile şi ies la carnaval

“Tot ceea ce facem se derulează în cadrul asumării în mod mai corect a sarcinilor în Alianţă. (…) 2021 va fi al şaptelea an consecutiv de suplimentare a bugetelor pentru apărare. Începând din 2014, aliaţi europeni şi Canada au contribuit, în mod cumulat, cu un plus de 190 de miliarde de dolari. Ne aşteptăm ca nouă state membre să atingă nivelul de 2% din PIB pentru apărare. Iar 24 de state membre ar urma să aloce cel puţin 20% din investiţii pentru echipamente. Acestea sunt veşti bune, dar trebuie să menţinem ritmul”, a concluzionat Jens Stoltenberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.