StiripesurseExterneInterdicţia de circulaţie pe timp de noapte este ILEGALĂ în Olanda

Interdicţia de circulaţie pe timp de noapte este ILEGALĂ în Olanda

Publicat:

Un tribunal din Haga a ordonat marţi guvernului olandez să renunţe imediat la interdicţia de circulaţie pe timp de noapte impusă pentru a contribui la limitarea răspândirii noului coronavirus, stabilind că această măsură nu a avut nicio bază legală adecvată, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Interdicţia de circulaţie introdusă la 23 ianuarie – şi care a fost prima măsură de acest fel din Olanda de la al doilea război mondial – a fost urmată de mai multe zile de proteste în stradă.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

“Interzicerea circulaţiei are la bază legea pentru situaţii de urgenţă, atunci când nu este timp pentru dezbaterea măsurii în parlament. În cazul de faţă nu a existat o astfel de necesitate presantă, iar măsuri de o asemenea anvergură trebuie să se bazeze pe legi adecvate”, a subliniat tribunalul.

Tribunalul a menţionat că guvernul nu a reuşit să explice de ce a fost absolut necesar să se interzică circulaţia nocturnă în actuala etapă a pandemiei, în condiţiile în care rata de infectare din Olanda începuse deja să scadă, înainte de intrarea în vigoare a măsurii respective.


Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Săptămâna trecută, autorităţile au decis prelungirea până cel puţin pe 3 martie a interdicţiei de deplasare între orele 9 p.m. şi 4.30 a.m. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.