StiripesurseDiaspora'Medea' suflă un aer rece peste Grecia

‘Medea’ suflă un aer rece peste Grecia

Publicat:

Acropola din Atena era acoperită marţi de un strat de zăpadă, la fel ca alte situri arheologice din capitala Greciei, oferind imagini excepţionale pentru această ţară, unde valul de frig numit “Medea”, un personaj din mitologia greacă, a perturbat semnificativ transporturile, relatează AFP, potrivit agerpres.

Partenonul, celebrul edificiu din secolul al V-lea î.Hr., din centrul istoric al Atenei, abia se observa sub aversele puternice de zăpadă care au acoperit capitala elenă în cursul nopţii, potrivit unui fotograf AFP.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

Ninsoarea, care a început luni şi s-a intensificat în cursul serii, a perturbat circulaţia marţi dimineaţă în unele cartiere din centrul Atenei, unde a fost nevoie ca vehiculele să fie echipate cu lanţuri de zăpadă pentru a evita să rămână blocate.


Şoselele erau acoperite cu un strat de zăpadă în suburbiile din nordul Atenei, din cauza lipsei unui număr suficient de pluguri de zăpadă pentru a curăţa reţeaua de drumuri.

Munţii care înconjoară Atena au oferit, de asemenea, un spectacol excepţional, fiind acoperiţi cu o mantie imaculată, în timp ce o parte din insula Evia a rămas fără electricitate timp de două zile.

Autostrada principală care leagă capitala de Salonic, al doilea cel mai mare oraş din Grecia, a fost închisă circulaţiei de luni seara pentru a se evita blocajele rutiere.

Temperaturi negative de -19 grade Celsius au fost înregistrate la Florina, în nord-vestul ţării, potrivit agenţiei de ştiri ANA.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Rafalele de vânt puternice de peste 100 km/h au forţat feriboturile care leagă Atena de insulele din Marea Egee să arunce ancora.

Protecţia civilă a avertizat luni împotriva “fenomenelor meteorologice periculoase”, însă a peezis marţi o îmbunătăţire a condiţiilor meteorologice începând de miercuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.