StiripesurseDiasporaNoi restricţii în Italia, dar Roma şi Milano fac excepţie

Noi restricţii în Italia, dar Roma şi Milano fac excepţie

Publicat:

Ministerul italian al Sănătăţii a anunţat vineri consolidarea măsurilor de luptă împotriva epidemiei de COVID-19 în trei regiuni, dar noile restricţii nu se extind şi asupra a două mari oraşe, Roma şi Milano, relatează AFP, potrivit agerpres.

Regiunea Campania, care cuprinde Napoli, Emilia-Romagna cu centrul său administrativ la Bologna şi micul Molise, vor trece de la categoria ‘galben’ (risc moderat) la categoria ‘portocaliu’ (risc mediu) începând de duminică, a precizat ministerul.

Citește și : Von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

Aceasta implică închiderea barurilor şi restaurantelor, care pot rămâne deschise până la 17:00 GMT în regiunile ‘galbene’.

De asemenea, sunt instituite restricţii suplimentare de călătorie, persoanele din regiunile ‘portocalii’ nu pot părăsi localitatea de reşedinţă, cu excepţia motivelor profesionale sau în caz de urgenţă.


Media italiene lăsaseră să se înţeleagă că Lombardia şi Lazio, respectiv regiunile Milano şi Roma riscau, de asemenea, să treacă în categoria ‘portocaliu’, dar în cele din urmă nu a fost cazul.

La ora actuală, doar cinci din cele 20 de regiuni, între care Toscana şi Umbria în centru, sunt ‘portocalii’, în timp ce restul Italiei este în categoria ‘galben’.

Cu toate acestea, unele carantine locale au fost instituite în zonele afectate de variante mai contagioase ale coronavirusului.

“O mai mare transmisibilitate a variantelor necesită … implementarea rapidă a restricţiilor atunci când este necesar”, a declarat joi think tank-ul din domeniul sănătăţii GIMBE, care a îndemnat Italia să intensifice activitatea de secvenţiere a virusului.

Italia a fost prima ţară europeană puternic afectată de pandemia de COVID-19 în urmă cu un an, înregistrând peste 95.000 de decese asociate COVID-19.

Citește și : Premierul Spaniei condamnă protestele violente generate de arestarea unui rapper catalan

Noul premier Mario Draghi s-a angajat săptămâna aceasta să utilizeze “toate mijloacele” în lupta împotriva pandemiei, începând cu un program de vaccinare mai rapid de îndată ce mai multe vaccinuri vor fi disponibile.

Până acum, în Italia doar aproximativ 1,3 milioane de persoane au primit cele două doze de vaccin necesare imunizării, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.