StiripesurseDiasporaMinistrul german al justiţiei, victima propriei legi cu privire la internet

Ministrul german al justiţiei, victima propriei legi cu privire la internet

Publicat:

Ministrul german al justiţiei şi-a văzut suprimată una dintre postările de pe Twitter în care îl califica pe un eseist drept “cretin”, în virtutea noii legi pe care el însuşi a iniţiat-o pentru a “curăţa” reţelele sociale de mesajele de ură, informează luni AFP, potrivit agerpres. 

“Heiko Maas, victima propriei legislaţii”, a notat luni cotidianul Bild, care a dezvăluit cazul.

Citeşte şi: Mii de oameni au rămas blocaţi în maşini din cauza ninsorilor care au afectat centrul Spaniei

Respectiva postare pe Twitter data din 2010, perioada când Maas nu era încă ministru. La acea dată, el a criticat un eseist de succes neoconservator din Germania, Thilo Sarrazin, pe care l-a numit “cretin”.

Mesajul a fost suprimat la sfârşitul săptămânii trecute, în urma plângerilor trimise de particulari. “Există lucruri pe care nu le mai postez pe Twitter”, a declarat luni ministrul german al justiţiei, cerându-şi scuze.


Reţele sociale precum Twitter, Facebook sau Youtube sunt obligate de la 1 ianuarie, în Germania, să suprime mesajele cu conţinut ce incită la ură sau pasibile de urmărire pentru defăimare. Ele trebuie să facă acest lucru într-un termen de 24 de ore, riscând în caz contrar amenzi substanţiale.

Fost membru al Partidului Social-Democrat german – cum este şi ministrul justiţiei -, eseistul Thilo Sarrazin apără de mai mulţi ani teze apropiate extremei drepte, estimând că imigraţia musulmană reprezintă un pericol pentru supravieţuirea Occidentului. Cea mai recentă lucrare a sa, “Germania dispare” (“Deutschland schafft sich ab”, care se poate traduce prin “Germania se autosuprimă”), apărută în 2010, a fost un succes comercial şi a provocat o polemică după lansarea sa.

Citeşte şi:  Marea Britanie : Conturi automate ruseşti de pe Twitter au încercat să ajute Partidul Laburist în alegerile din 2017

Noua legislaţie cu privire la reţelele sociale din Germania, una dintre cele mai stricte din Europe, suscită controverse de la intrarea ei în vigoare. Detractorii săi acuză restricţii privind libertatea de exprimare.

“Legislaţia este una proastă şi trebuie înlocuită prin alta”, a declarat o lideră a Partidului Liberal german, Nicola Beer.

“Această lege loveşte în toate fundamentele statului de drept”, a declarat şi o responsabilă a stângii radicale germane, tot din opoziţie, Sahra Wagenknecht.

Citeşte şi: Peste de 100 de copii ai teroriştilor din ISIS sunt aşteptaţi să se întoarcă în Germania

Extrema dreaptă germană a iniţiat de asemenea o campanie împotriva textului, care a dus deja la retragerea mai multor postări polemice pe Twitter, printre care a uneia în care un oficial al Alternativei pentru Germania (AfD) îi califica pe solicitanţii de azil musulmani din ţară drept “hoardă de violatori”.

AfD vorbeşte despre o “lege a cenzurii”. Cotidianul Bild, cel mai citit din Germania, îl întreabă la rândul său, luni, pe ministrul Heiko Maas: “Vreţi într-adevăr o poliţie a gândurilor, domnule Mass?”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.