StiripesurseDiasporaUniunea Europeană ajută Republica Moldova cu 15 milioane de euro

Uniunea Europeană ajută Republica Moldova cu 15 milioane de euro

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat Acordul de finanţare dintre republică şi Comisia Europeană privind “Contractul de Rezilienţă COVID-19 pentru Republica Moldova’. În urma semnării acestui acord, Republica Moldova va primi un ajutor de 15 milioane de euro în calitate de sprijin în eforturile de combatere a efectelor pandemiei, informează Radio Chişinău şi Deschide.md., potrivit agerpres.

“Acest ajutor este foarte important şi necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici şi mijlocii. Voi cere, totodată, instituţiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocaţi aceşti bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin’, a declarat Maia Sandu.

Citește și: Ambasadorul Italiei în RD Congo a fost ASASINAT

Decretul pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară din partea Uniunii Europene destinată atenuării efectelor pandemiei a fost semnat la data de 17 februarie, ca urmare a discuţiilor avute de Maia Sandu în timpul vizitei sale la Bruxelles.

Citește și: TRAGEDIE aviatică în Mexic (VIDEO)! Cel puțin șase oameni au murit!


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.