StiripesurseDiasporaSpitalele din Cehia au ajuns la limita capacităţii

Spitalele din Cehia au ajuns la limita capacităţii

Publicat:

Serviciile de terapie intensivă cehe au atins capacitatea maximă în timp ce numărul infecţiilor virale continuă să crească în această ţară din UE cea mai afectată de pandemie, a anunţat marţi Ministerul ceh al Sănătăţii, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Republica Cehă se află în fruntea statisticilor mondiale în ceea ce priveşte noile cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile şi se situează pe locul doi, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ al AFP.

Citește și: Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

Guvernul ceh, care a reuşit să limiteze răspândirea virusului în timpul primului val din primăvară, s-a confruntat de atunci cu focare recurente ale epidemiei de COVID-19.

“Suntem pe punctul de a rămâne fără capacităţi de terapie intensivă”, a declarat jurnaliştilor viceministrul Sănătăţii, Vladimir Cerny, deplângând în primul rând lipsa de personal calificat.


”Nu există nicio modalitate prin care să putem menţine standardele medicale actuale, există încetiniri şi întârzieri în îngrijirile non-Covid. Sistemul în ansamblu este aproape de atingerea limitelor sale”, a adăugat el.

Marţi, Republica Cehă, o ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1.300 de pacienţi în terapie intensivă, dintre care 660 sunt conectaţi la ventilatoare, şi ”mai mulţi” la reanimare, a precizat Cerny.

Ţara a înregistrat peste 1.160.000 de cazuri de contaminare şi peste 19.500 de decese de la începutul pandemiei.

Potrivit ministrului adjunct, guvernul ceh ar trebui să ceară oficial Germaniei să accepte pacienţi, în principal din regiuni puternic afectate din vestul ţării, care se învecinează cu Germania.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătăţii, Jan Blatny, a fost criticat pentru faptul că a refuzat o ofertă germană de ajutor pentru un spital supraaglomerat din oraşul Cheb, vestul Cehiei.

Guvernul a ordonat locuitorilor să poarte măşti de protecţie FFP2 sau mai bune – sau două măşti obişnuite odată – în clădirile publice, în magazine şi staţiile de transport public, începând de joi.

Citește și: România ajută Slovacia şi Serbia să lupte cu pandemia

Trei districte puternic afectate de răspândirea virusului au fost izolate la începutul acestei luni.

Restaurantele, cinematografele, teatrele şi majoritatea magazinelor rămân închise, la fel ca şcolile, cu excepţia grădiniţelor şi a cursurilor pentru primele două clase din şcoala primară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.