StiripesurseDiasporaPoliţia din Cehia patrulează pentru impunerea restricţiilor de circulaţie

Poliţia din Cehia patrulează pentru impunerea restricţiilor de circulaţie

Publicat:

Poliţia din Cehia a început de luni să patruleze pe străzi şi în trenuri, pentru a impune interdicţia de deplasare dintr-un district în altul, relatează dpa, potrivit agerpres. Libertatea de circulaţie a cehilor a fost restricţionată drastic în următoarele trei săptămâni, pentru a opri infectările cu coronavirus.

Ieşirea din districtul de reşedinţă este permisă numai în mod excepţional, de exemplu pentru a ajunge la locul de muncă, pentru consultaţii medicale sau pentru contacte cu autorităţile, programate din timp.

Citeşte şi: Trump dă de înţeles că va candida din nou la alegerile prezidenţiale din SUA

“Vom fi peste tot, chiar şi pe cele mai mici drumuri de ţară”, a declarat agenţiei dpa un purtător de cuvânt al poliţiei. El a arătat că agenţii vor fi îngăduitori în situaţiile neclare, dar îi vor sancţiona pe cei care încalcă evident regulile.

La verificările pe teren vor participa 25.000 de poliţişti şi 5000 de militari.


Pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice se pot aplica amenzi până la 400 de euro. Reprezentantul forţelor de ordine a afirmat că au existat deja cazuri, dar este prea devreme pentru a preciza câte.

Presa locală a relatat despre ambuteiaje create de controalele poliţiei.

Unii cetăţeni au criticat măsurile în reţelele sociale, unde mulţi utilizatori au arătat că astfel de restricţii nu au fost uzuale nici sub regimul comunist dinainte de 1989. Alţii, dimpotrivă, au apreciat că este nevoie de interdicţii mai severe; de exemplu, confederaţia sindicală CMKOS a cerut încetarea producţiei în fabrici timp de o săptămână, în perioada Paştelui.

Citeşte şi: Antiaeriana siriană a doborât rachete israeliene deasupra Damascului

Unele surse afirmă că guvernul condus de premierul Andrej Babis intenţionează să introducă obligativitatea testării în firmele cu mai mult de 250 de angajaţi.

Rata de infectare cu coronavirus în Cehia este în prezent cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Luni s-au raportat 4557 de cazuri noi, iar totalul de la începutul pandemiei este mai mare de 1,2 milioane, dintre care 20.469 s-au încheiat cu decese, la o populaţie de 10,7 milioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.