StiripesurseDiasporaMario Draghi l-a demis pe comisarul special Domenico Arcuri, înlocuindu-l cu...

Mario Draghi l-a demis pe comisarul special Domenico Arcuri, înlocuindu-l cu un general, cu intenţia de a accelera vaccinarea

Publicat:

Prim-ministrul italian Mario Draghi l-a demis luni pe comisarul special pentru criza COVID-19, Domenico Arcuri, numind în locul lui un expert militar în logistică, o decizie care semnalează intenţia guvernului de a intensifica ritmul vaccinărilor, transmite Reuters, potrivit agerpres

Înlocuirea lui Arcuri survine în urma tot mai numeroaselor nemulţumiri cu privire la modul în care acesta a gestionat criza, precum şi a îngrijorării că programul de vaccinare se derulează prea încet.

Citește și : Guvernul israelian este obligat să limiteze monitorizarea cazurilor de coronavirus de către serviciile de securitate

Aceasta este una dintre primele decizii majore luate de Draghi de la preluarea mandatului în februarie şi urmează după demiterea şefului agenţiei de protecţie civilă, tot o măsură văzută ca o încercare de a îmbunătăţi răspunsul Italiei la criza COVID-19.

Noul comisar special va fi generalul Francesco Paolo Figliuolo, un fost comandant al forţelor NATO în Kosovo şi şef al logisticii militare din 2018.


Draghi a declarat luna trecută în parlament că doreşte să implice armata în campania de vaccinare la nivel naţional.

Italia a lansat programul de imunizare a populaţiei la sfârşitul lui decembrie, administrând până acum 4,3 milioane de doze, unele persoane primind prima doză, iar altele, inclusiv doza de rapel.

În total, Italia a primit 6,3 milioane de doze de vaccin de la producători, însă întârzierile în livrări, care au afectat şi alte state din UE, au pus piedici acestor eforturi.

Ţara urmează să mai primească milioane de doze în luna martie, dar criticii afirmă că nu există un plan coerent care să permită un program de vaccinare în masă precum cele puse la punct în Marea Britanie şi Israel.

Citeşte şi:  Cineastul ucrainean Sentsov, aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, "vrea şi speră să trăiască"

Draghi a spus luna trecută că există tot mai multe argumente ca ţara sa să urmeze exemplul Marii Britanii, făcând o prioritate din inocularea cât mai multor persoane cu prima doză.

În prezent, multe state UE, printre care şi Italia, urmează recomandările producătorilor şi le administrează cetăţenilor lor câte două doze de vaccin, în consecinţă păstrând în rezervă dozele pentru rapel.

Domenico Arcuri, care conduce şi agenţia naţională de investiţii Invitalia, fusese numit comisar special anul trecut de fostul prim-ministru Giuseppe Conte.

Citește și : Ungurii se vaccinează, dar nu știu cu ce! Socialiștii de la Budapesta protestează

El a ajuns sub presiune în ultimele luni după ce o anchetă judiciară a scos la iveală că unul dintre prietenii săi a primit 12 milioane de euro de la un consorţiu chinez după ce câştigase un contract important de la biroul comisarului special.

Magistraţii l-au plasat pe prietenul lui Arcuri sub investigaţie pentru corupţie prezumtivă. Domenico Arcuri nu este anchetat şi a negat că ar fi comis vreo ilegalitate.

Într-un comunicat emis luni, biroul lui Draghi i-a mulţumit lui Arcuri pentru ‘angajamentul şi dedicarea sa (…) într-un moment de urgenţă deosebită pentru ţară’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.