StiripesurseȘtirile zileiPapa Francisc a ajuns în Irak - VIDEO

Papa Francisc a ajuns în Irak – VIDEO

Publicat:

Papa Francisc a sosit vineri la Bagdad, în prima vizită a unui suveran pontif în Irak, unde se va întâlni cu greu încercata comunitate creştină din această ţară, transmite EFE, potrivit agerpres.

Creştinii au fost persecutaţi în mod brutal de către jihadiştii din gruparea teroristă Stat Islamic, care a ocupat părţi din teritoriul irakian timp de trei ani, aminteşte agenţia citată.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Aşa cum era prevăzut, avionul companiei Alitalia a aterizat pe aeroportul din Bagdad în jurul orei locale 14:00 (11:00 GMT).


Papa Francisc este aşteptat duminică la Erbil, în Kurdistanul irakian, unde va oficia o slujbă pe un stadion.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

VIDEO PSRM nu va susține programul lui Tofan și echipa lui de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va susține în Parlament programul de guvernare și echipa propusă de premierul desemnat Vasile Tofan. Declarația a fost făcută de liderul...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.