StiripesurseDiasporaProiectul viitorului avion de luptă european încă nu reuşeşte să decoleze

Proiectul viitorului avion de luptă european încă nu reuşeşte să decoleze

Publicat:

Proiectul viitorului avion de luptă european, aflat în stadiul de schiţă, s-a încâlcit în discuţiile dificile dintre Franţa, Germania şi Spania şi companiile acestora, lovindu-se de problema împărţirii sarcinilor şi responsabilităţilor, comentează vineri AFP, potrivit agerpres.    

”Nu cred că este deocamdată o situaţie critică, dar nu vă voi spune că bolnavul nu este într-o stare dificilă. Ne aflăm în acest punct dificil, dar încă mai sperăm”, afirmă Eric Trappier, directorul general al companiei Dassault Aviation, care conduce programul ”New Generation Fighter” (NGF), principala componentă a Sistemului de luptă aeriană al viitorului (Scaf).

Citește și : Praga şi Ministerul Muncii din Cehia au fost atacate cibernetic

Conform directorului general al Airbus, Guillaume Faury, partener principal al programului, negocierile sunt ”foarte avansate, dar ultimul kilometru este probabil cel mai dificil şi aceasta se întâmplă într-un moment aflat sub constrângerea situaţiei în diferite ţări”.

Franţa, Germania şi Spania speră să valideze înaintea alegerilor legislative germane din septembrie contractele industriale de studiu, înaintea realizării unui demonstrator, un fel de prototip destinat validării fezabilităţii conceptului.


Miza acestui program-cheie de cooperare în sectorul european al apărării este una strategică pentru cele trei ţări. Ele trebuie să-şi înlocuiască la orizontul anului 2040 avioanele Rafale şi Eurofighter şi să se asigure că industriile lor militare rămân la cel mai înalt nivel tehnologic.

Dar cancelarul german Angela Merkel a surprins la începutul lunii februarie afirmând că a ”redeschis subiectul repartizării şi urmăririi lucrărilor”, care fusese tranşat odată cu lansarea programului. ”Este un proiect sub leadership francez, dar trebuie totuşi ca partenerii germani să poată fi la un nivel satisfăcător în faţa omologilor lor. Deci trebuie să vedem foarte precis chestiunile de proprietate intelectuală, de împărţire a sarcinilor şi leadership-ului”, a explicat Merkel.

Însă tehnologiile dezvoltate de Dassault, cu care va fi pus la punct demonstratorul, ”reprezintă valoarea Dassault şi prin urmare nu vrea să cedeze” proprietatea sa intelectuală, remarcă într-un articol Jean-Pierre Maulny, cercetător la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS).

În schimb, acesta mai notează că Germania, în condiţiile în care ea va plăti pentru finanţarea acestei capacităţi militare, consideră aşadar că este normal să deţină controlul, şi ”este un punct de vedere legitim”.

Un alt punct divergent este repartizarea sarcinilor cu o treime pentru fiecare dintre cele trei ţări, respectiv o treime Dassault şi două treimi pentru unităţile Airbus din Germania şi Spania.

Citește și : Ţara ‘ARDE’ şi regina ADOPTĂ doi câini de rasă: ‘Ei NU FUG în America să dea interviuri!’

Dassault a acceptat în cele din urmă ca jumătate din sarcini să fie realizate în comun, ”ceea ce înseamnă că nimeni nu este responsabil”, potrivit lui Eric Trappier, dar a refuzat în schimb să le cedeze celorlalţi alte domenii sensibile sau strategice, în care compania franceză consideră că are un avans tehnologic, de exemplu comenzile de zbor electrice.

”Pentru a asigura controlul programului, Dassault are nevoie de pârghii, de asumarea responsabilităţilor pentru a se angaja în faţa statelor”, consideră directorul general al companiei franceze. Aceasta cu riscul de a vedea din nou în acest proiect dificultăţile avionului de transport european A400M, lansat în final, dar cu probleme tehnice, întârzieri şi o depăşire substanţială a bugetului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.