StiripesurseDiasporaItalia a autorizat administrarea vaccinului AstraZeneca şi la persoane cu vârste...

Italia a autorizat administrarea vaccinului AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani

Publicat:

Ministerul Sănătăţii italian a autorizat luni administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani, transmite AFP, potrivit agerpres

Într-un comunicat, ministerul a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ”extrem de vulnerabile”, în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus.

Citește și : Intervenţia poliţiei din Grecia este anchetată judiciar – VIDEO

Ministrul sănătăţii italian Roberto Speranza anunţase duminică această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.

La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.


Citește și : Două treimi din pădurea tropicală au fost distruse sau degradate la nivel global

Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.