StiripesurseDiasporaErdogan şi Putin salută proiectul centralei nucleare de la Akkuyu drept...

Erdogan şi Putin salută proiectul centralei nucleare de la Akkuyu drept un ‘simbol al prieteniei’

Publicat:

Centrala nucleară construită de Rusia în Turcia şi care urmează să devină operaţională în 2023 ilustrează strânsa cooperare dintre cele două ţări, au declarat miercuri preşedinţii rus şi turc, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa, potrivit agerpres

“Vedem acest proiect-gigant drept un simbol al cooperării turco-ruse”, a notat Erdogan într-o videoconferinţă cu Putin, pe care l-a numit “dragul meu prieten”.

Citește și : Partidul lui Merkel vrea ‘să pună batista pe țambal’ în scandalul măștilor sanitare

Erdogan şi Putin au urmărit împreună, prin videolink, inaugurarea fazei a treia de construcţie a centralei de la Akkuyu, în sudul Turciei.

Vladimir Putin a salutat la rândul său proiectul centralei drept un “simbol al prieteniei” şi a subliniat că aceasta va “contribui la securitatea energetică a Turciei”.


Lucrările la proiectul în valoare de 20 de miliarde de dolari au început în 2018.

Prima unitate a centralei, care va avea în final patru reactoare, este programată să devină operaţională în 2023, când se împlinesc 100 de ani de la fondarea republicii turce, a menţionat Erdogan.

Acest proiect “strategic” va asigura în final 10% din electricitatea Turciei, a adăugat el.

Compania rusă Rosatom deţine 99,2% din proiect, iar ingineri turci sunt instruiţi în Rusia pentru a opera în viitor centrala, care va fi prima astfel de facilitate din Turcia.

Citește și : UK nu pune ‘bețe-n roate’ exporturilor de vaccin

Recep Tayyip Erdogan a mai afirmat miercuri că în cursul acestui an va începe construirea celei de-a patra unităţi a centralei de la Akkuyu şi a menţionat că Ankara este ferm hotărâtă să-şi aprofundeze relaţiile cu Moscova şi în alte domenii, inclusiv în ce priveşte cooperarea pentru securitate în regiune.

Turcia şi Rusia au ajuns la un compromis fragil în Siria şi Libia, deşi susţin tabere opuse, şi monitorizează împreună armistiţiul din Nagorno-Karabah, aminteşte dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.