StiripesurseSintezePremieră în Fâşia Gaza: Două femei au intrat în biroul politic...

Premieră în Fâşia Gaza: Două femei au intrat în biroul politic al mişcării Hamas

Publicat:

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat duminică seară componenţa noului său birou politic în care pentru prima dată în istoria sa figurează două femei, transmite AFP, potrivit agerpres.   

Hamas anunţase săptămâna trecută realegerea lui Yahya Sinwar ca şef al biroului său politic din această enclavă palestiniană suprapopulată cu două milioane de locuitori şi sub blocada israeliană.

Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD

El a dezvăluit duminică identitatea celor 20 de membri ai biroului său politic după sondaje interne desfăşurate în perspectiva primelor alegeri generale – legislative în mai, prezidenţiale în iulie – prevăzute în ultimii 15 ani în teritoriile palestiniene.

Printre aceştia se află două femei, Jamila al-Shanti şi Fatima Shurab, ultima fiind preşedinta Comisiei pentru femei, potrivit listei oficiale consultate de AFP.


Dacă Fatima Shurab avea dreptul la un post în conducerea organizaţiei în calitate de preşedintă a Comisiei pentru femei, Jamila al-Shanti a devenit duminică “prima femeie aleasă” în biroul politic al Hamas, potrivit unui comunicat la mişcării.

Hamas “doreşte să trimită un semnal pozitiv comunităţii internaţionale şi întregii regiuni, schimbându-şi imaginea şi arătând că este deschisă şi că femeile sunt reprezentate în cadrul mişcării”, a comentat Adnane Abu-Amer, profesor de ştiinţe politice Universitatea Islamică din Gaza.

Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar

Hamas urmează să organizeze în următoarele luni alegeri interne pentru postul de lider al întregii mişcări. În afară de liderul în funcţie Ismail Haniyeh, adjunctul său Saleh al-Arouri şi fostul lider al mişcării Khaled Mashal fac parte dintre candidaţi.

Pe lângă aripa sa politică, Hamas – considerată o organizaţie teroristă de multe ţări occidentale – dispune de o aripă militară cu mii de luptători în Fâşia Gaza, care a fost în centrul a trei războaie cu Israelul (2008, 2012, 2014).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.