StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden pleacă în turneul 'Help is Here'

Joe Biden pleacă în turneul ‘Help is Here’

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden şi apropiaţii săi încep săptămâna aceasta un turneu prin Statele Unite pentru a promova pachetul de stimulente economice în valoare de 1900 de miliarde de dolari pentru atenuarea efectelor epidemiei de coronavirus, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Biden şi mai mulţi susţinători, printre care soţia sa, Jill, şi vicepreşedinta Kamala Harris, vor vizita state importante politic, într-un demers denumit de Casa Albă “Help is Here Tour” (Turneul A sosit ajutorul). Dintre măsuri se remarcă cecul de 1400 de dolari care va fi primit de aproape toate familiile americane.

Citeşte şi: Secţiile de votare din Ţările de Jos s-au deschis pentru alegerile de trei zile

“Am promis poporului american – şi cred că ajunge o frază utilizată prea mult – că ajutorul este pe cale să sosească. Ne-am ţinut această promisiune”, a declarat vineri Biden la o ceremonie la Washington.

Pachetul de asistenţă economică pentru atenuarea efectelor epidemiei de coronavirus a fost prima prioritate a lui Biden după preluarea mandatului prezidenţial, în ianuarie. Partidul Democrat al preşedintelui a făcut uz de majorităţile la limită pe care le deţine în Camera Reprezentanţilor şi Senat pentru a aproba o mare parte din propunerile preşedintelui, care spera să obţină sprijin şi din partea republicanilor.


Democraţii au considerat că este vorba de politici bune, iar sondajele de opinie arată că majoritatea americanilor sprijină eforturile de intensificare a campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului, de pregătire a redeschiderii şcolilor şi de reducere a sărăciei după un an de epidemie care a provocat moartea a peste o jumătate de milion de oameni în SUA şi a lăsat alte milioane fără locuri de muncă.

Republicanii, care au susţinut primele ajutoare, la începutul crizei, când preşedinte era Donald Trump, au respins ultimele măsuri, apreciind că este vorba de o serie de proiecte preferate de democraţi, prea costisitoare şi fără legătură cu pandemia.

Casa Albă a comunicat că nu consideră suficiente eforturile fostului preşedinte Barack Obama, când Biden era vicepreşedinte, pentru a promova pachetul de relansare economică în valoare de peste 800 de milioane de dolari din 2009. Un an mai târziu, democraţii au pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor din Congres.

Harris se va adresa direct electoratului luni, la Las Vegas, în Nevada. Biden merge marţi în comitatul Delaware din statul Pennsylvania şi vineri la Atlanta, în Georgia. Miercuri, preşedintele va acorda un interviu pentru emisiunea Good Morning America (Bună dimineaţa, America) a televiziunii ABC.

Nevada, Pennsylvania şi Georgia sunt state în care Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut la diferenţe mici faţă de Trump. În 2022, vor urma tot acolo alegeri pentru Senatul SUA în care competiţia electorală se anunţă strânsă. Pierderea unui singur mandat de senator, în condiţiile în care acum camera superioară a Congresului este împărţită egal între democraţi şi republicani, ar bloca agenda legislativă a preşedintelui, asigurând opoziţiei majoritatea până la sfârşitul mandatului prezidenţial de patru ani.

Citeşte şi: Biden şi Pelosi se abţin să-l demită pe guvernatorul statului New York

Cel puţin două grupuri de finanţare politică din afara partidului care au susţinut priorităţile lui Biden – Priorities USA (Priorităţi SUA) şi Unite the Country (Uniţi ţara) – au anunţat că vor investi milioane de dolari în reclame pentru susţinerea pachetului economic.

Priorities SUA a precizat că publicul-ţintă al reclamelor va include alegătorii l-au votat pe Trump în 2016, dar care s-au reorientat dinspre republicani înspre democraţi şi i-au acordat votul lui Biden în 2020 în state unde victoria a fost obţinută cu greu, cum sunt cele trei vizate de turneul Help is Here.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.