StiripesurseDiasporaOSCE constată o îmbunătăţire a situaţiei din Donbas

OSCE constată o îmbunătăţire a situaţiei din Donbas

Publicat:

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) menţionează într-un raport dat publicităţii miercuri seara că, în pofida înmulţirii cazurilor de încălcare a armistiţiului în vigoare în zona de conflict din estul Ucrainei în ultimele luni, tendinţa este în general pozitivă, potrivit dpa şi agerpres.

Numărul încălcărilor înregistrate este ‘mult sub’ indicele mediu pentru întreg anul 2020. Actuala încetare a focului între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, susţinuţi de Rusia în Doneţk şi Lugansk, a intrat în vigoare la sfârşitul lunii iulie.

Citește și: Europa aşteaptă cu sufletul la gură verdictul EMA în cazul AstraZeneca

De la începutul anului, cel puţin 14 soldaţi ucraineni au fost ucişi, iar peste 40 răniţi. De partea separatiştilor, au fost raportate 16 decese în rândul combatanţilor, potrivit aceluiaşi raport.

Dialogul între beligeranţi avansează cu greu din cauza acuzaţiilor reciproce potrivit cărora cealaltă parte ar intenţiona să atace, a declarat reprezentanta specială a OSCE, Heidi Grau.


Temele discuţiilor în curs includ un nou schimb de prizonieri şi deschiderea mai multor puncte de trecere între teritoriul guvernamental şi cel controlat de separatişti, a spus ea. Insurgenţii controlează părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk de-a lungul frontierei ruse din aprilie 2014. Potrivit estimărilor ONU, numărul victimelor în acest conflict din estul Ucrainei depăşeşte deja 13.000 de morţi.

Grupul celor şapte state puternic industrializate G7 a condamnat din nou joi operaţiunea militară a Rusiei de capturare a unor zone din estul Ucrainei, notează dpa.

Declaraţia miniştrilor de externe ai G7 a intervenit în ziua când se împlinesc şapte ani de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014. Acapararea acestui teritoriu a continuat printr-un conflict armat în estul Ucrainei, nici astăzi încheiat.

Anexarea Crimeii a fost considerată ilegală de către cea mai mare parte a comunităţii internaţionale şi a condus la excluderea Rusiei din grupul G8 al ţărilor puternic industrializate.

Citeşte şi: SEISM puternic în largul Algeriei

‘Denunţăm fără echivoc ocuparea temporară de către Rusia a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol. Tentativele Rusiei de a legitima aceasta nu sunt şi nu vor fi recunoscute’, se menţionează în declaraţia miniştrilor de externe din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA).

Şefii diplomaţiei din cele şapte state cer Rusiei să acorde acces fără obstacole monitorilor internaţionali în zona de conflict, condamnă abuzurile împotriva etnicilor tătari din Crimeea şi solicită eliberarea ‘tuturor celor pe nedrept reţinuţi’.

‘Deplângem recentele escaladări militare din partea unor formaţiuni armate susţinute de Rusia pe linia de contact’, se mai spune în document.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.