StiripesurseȘtirile zileiSUA îşi arată recunoştinta faţă de poporul rus. O piaţetă importantă...

SUA îşi arată recunoştinta faţă de poporul rus. O piaţetă importantă din Washington ia numele lui Boris Nemţov

Publicat:

O porţiune de bulevard din dreptul ambasadei Rusiei la Washington va deveni “Boris Nemtsov Plaza” (Piaţa Boris Nemţov), după numele opozantului rus asasinat în 2015 la Moscova, potrivit unei rezoluţii votate marţi de Consiliul municipal al capitalei federale americane, transmite AFP, potrivit agerpres.

Rezoluţia, aprobată în unanimitate de 13 consilieri (11 democraţi şi 2 independenţi), a fost adoptată “în urgenţă”, nefiind însă definitivă. Congresul, care are tutelă asupra Districtului Columbia, se poate opune acestei decizii.

Citeşte şi: Procesul lui ‘El Chapo’ a fost amânat în New York

O ceremonie oficială şi montarea unei plăci în piaţă sunt totuşi programate pentru 27 februarie, cu prilejul celei de-a treia comemorări a opozantului asasinat, conform oficialilor municipalităţii, citaţi de presă.

Ambasada rusă este situată pe bulevardul Wisconsin, o mare arteră din nord-vestul capitalei SUA.


Cu această decizie, “transmitem un mesaj clar lui Vladimir Putin şi prietenilor săi că poporul american este alături de ruşii care cu curaj încearcă să construiască un viitor liber şi democratic pentru ţara lor”, a declarat miercuri senatorul republican de Florida, Marco Rubio, care a sprijinit propunerea consiliului.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia sunt tensionate, în timp ce un procuror special investighează, din mai 2017, o presupusă ingerinţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016 şi pentru a determina dacă a existat o înţelegere secretă între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

Trump a negat de mai multe ori orice “conspiraţie”.

Figură centrală a opoziţiei faţă de preşedintele Vladimir Putin şi viceprim-ministru în timpul preşedintelui Boris Elţîn, Boris Nemţov a fost ucis cu patru gloanţe în spate, nu departe de Kremlin, pe 27 februarie 2015.

Citeşte şi: Magazin de bijuterii din hotelul Ritz jefuit. Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 4,5 milioane de euro

Cinci ceceni, originari din Cecenia şi Inguşetia, au primit între 11 şi 20 de ani de închisoare.

Boris Nemţov (55 de ani), unul din criticii cei mai vocali ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost asasinat în timp ce traversa un pod în centrul Moscovei, foarte aproape de zidurile Kremlinului. Nemţov lucrase la un raport privind implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, iar asasinarea sa a trimis fiori reci în cercurile de opoziţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.