StiripesurseȘtirile zileiInstitutul Butantan din Sao Paulo anunţă dezvoltarea unui vaccin '100% brazilian'

Institutul Butantan din Sao Paulo anunţă dezvoltarea unui vaccin ‘100% brazilian’

Publicat:

Institutul Butantan din Sao Paulo a anunţat vineri dezvoltarea unui vaccin “100% brazilian” împotriva COVID-19, cu 40 de milioane de doze prevăzute până la sfârşitul anului şi primele inoculări în iulie, în această ţară în care programul de vaccinare avansează lent, relatează AFP, potrivit agerpres

“Rezultatele testelor pre-clinice au fost excelente”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Dimas Covas, directorul acestui institut public care depinde de guvernul statului Sao Paulo.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Butantan urmează să depună o cerere la agenţia de reglementare Anvisa pentru autorizarea studiilor clinice începând cu luna aprilie.

Vaccinul, care se va numi “ButanVac”, va fi “dezvoltat şi produs în totalitate în Brazilia, fără a fi nevoie să fie importate ingrediente active”, a explicat guvernatorul Sao Paulo, Joao Doria.


Fabricarea a 40 de milioane de doze urmează să înceapă în mai, iar primele doze ar putea fi distribuite încă din luna iulie dacă vaccinul este aprobat de Anvisa.

Chiar dacă din punct de vedere tehnic producţia poate fi asigurată în întregime în Brazilia, ea va fi realizată în cele din urmă în proporţie de 85% în Brazilia şi 15% în Vietnam (institutul IVAC) şi în Thailanda (GPO), a precizat Institutul Butantan.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

ButanVac urmează să accelereze vaccinarea în Brazilia, care a început târziu, la jumătatea lunii ianuarie, şi continuă într-un ritm lent, în absenţa dozelor necesare.

În această ţară cu 212 milioane de locuitori, a doua cea mai îndoliată ţară din lume din cauza pandemiei de COVID-19, cu peste 300.000 de decese, au fost folosite până acum vaccinul Oxford/AstraZeneca şi serul chinezesc CoronaVac, distribuit în Brazilia de Institutul Butantan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.