StiripesurseDiasporaSpania impune, începând de marţi, un test PCR negativ la frontiera...

Spania impune, începând de marţi, un test PCR negativ la frontiera cu Franţa

Publicat:

Autorităţile spaniole anunţă sâmbătă că cer un test PCR negatv covid-19, cu cel puţin 72 de ore înainte, la intrarea în Spania a oricărei persoane pe la frontiera terestră cu Franţa – începând de marţi -, relatează AFP, potrivit news.ro .  

Această măsură, care urmează să intre în vigoare marţi, intervine în contextul în care Spania îşi intensifică măsurile, cu speranţa de a evita o creştere a contaminării cu noul coronavirus în Săptămâna Paştelui, care începe în acest weekend.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Este pentru prima oară când se impune o astfel de măsură la frontiera între cele două ţări.

Până în prezent, acest lucru s-a solicitat la sosirea pe cale aeriană.


”Ei trebuie să aibă un test PCR (RT-PCR), un test TMA sau un alt tip de test de diagnosticare a SARS-CoV-2 pe baza unor tehnici moleculare echivalente, cu un rezultat negativ, efectuat în cele 72 de ore de dinaintea sosirii”, se arată în Jurnalul Oficial spaniol publicat sâmbătă.

EXCEPŢII

Numai persoanele care lucrează în transportul rutier şi muncitorii transfrontalieri sunt scutiţi, dar şi persoanele care trăiesc în regiune, atât timp cât rămân într-o rază de 30 de kilometri în jurul domiciliului.

Până la jumătatea lui martie, numărul infectărilor a scăzut cu regularitate în Spania, însă a reînceput să crească, iar Guvernul a anunţat vineri 7.586 de cazuri în 24 de ore.

Bilanţul contaminărilor a crescut la aproape 3,3 milioane, iar al morţilor din cauza covid-19 la peste 75.000.

În Franţa, bilanţul zilnic al contaminărilor s-a dublat de la începutul lui martie.

Un prag de 200.000 de cazuri săptămânale a fost depăşit, iar peste 94.000 de persoane au murit în Franţa din cauza covid-19 de la începutul epidemiei.

Madridul, o destinaţie predilectă în toiul covid-19, în care barurile sunt deschise până la intrarea în vigoare a interdicţeii de circulaţie pe timpul nopţii, la ora locală 23.00,.a devenit un refugiu al turiştilor europeni, mai ales francezi, în contextul în care locuitorii regiunii Madrid au interdicţia de a părăsi regiunea.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Această diferenţă de tratament îi exasperează pe spanioli, cu atât mai mult în apropierea Săptămânii Sfinte, o sărbătoare extrem de populară în ţară, în cursul căreia oamenii obişnuiesc să călătorească pentru a se reuni în familie.

Germania a clasat vineri Franţa şi teritoriile de peste mări drept zonă cu un ”risc mare” de infectare cu covid-19, impunând francezilor controale aleatorii la frontieră, o carantină şi un test covid-19 negativ cu 48 de ore înainte de sosire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.