StiripesurseDiasporaGuvernul ungar stabileşte condiţiile pentru prima etapă de eliminare a restricţiilor

Guvernul ungar stabileşte condiţiile pentru prima etapă de eliminare a restricţiilor

Publicat:

Prima fază de eliminare a restricţiilor antiepidemice din Ungaria va începe când vor fi vaccinaţi 2,5 milioane de cetăţeni, arată un decret al guvernului de la Budapesta publicat în ultimul număr al Magyar Kozlony, jurnalul oficial, şi semnalat sâmbătă de site-ul de internet kormany.hu, preluat de agenţia MTI, potrivit agerpres.

În primul rând, intervalul orar în care este interzisă circulaţia va fi restrâns între orele 22 şi 5.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Magazinele vor putea primi clienţi în măsura în care asigură un spaţiu e zece metri pătraţi pentru fiecare, cu excepţia copiilor sub 14 ani, a vârstnicilor peste 65 de ani şi a celor care asistă persoane cu dizabilităţi. Va trebui respectată o distanţă minimă de 1,5 metri între cei care aşteaptă să intre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.