StiripesurseDiasporaUE a ratat ţinta de vaccinare a 80% dintre vârstnici şi...

UE a ratat ţinta de vaccinare a 80% dintre vârstnici şi cadre medicale până la sfârşitul lunii martie

Publicat:

Uniunea Europeană nu a reuşit să-şi atingă ţinta de a vaccina împotriva COVID-19 până la finalul lunii martie 80% dintre cadrele sanitare şi persoanele de peste 80 de ani, potrivit cifrelor publicate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), ce arată că niciunul din statele membre nu a atins acest obiectiv stabilit de Comisia Europeană, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Potrivit datelor actualizate miercuri, în medie la nivelul UE, numai 56,7% dintre europenii de peste 80 de ani şi doar puţin peste 60% dintre cadrele medicale au primit o primă doză de vaccin.

Citește și : Kremlinul acuză Kievul că îşi doreşte reaprinderea conflictului din estul Ucrainei

Procentele sunt chiar mai mici în privinţa celor cărora le-a fost administrată şi doza de rapel: numai 27,4% dintre persoanele de peste 80 de ani şi 47% dintre cadrele medicale.

Uniunea Europeană depune eforturi să accelereze campania de vaccinare spre a salva, în mod potenţial, mii de vieţi. Vârstnicii au un risc mai ridicat de deces de COVID-19, în vreme ce personalul medical este mai expus la contractarea virusului.


În ciuda eforturilor UE de a distribui dozele în mod echitabil între state, rata de vaccinare diferă considerabil. În Bulgaria, de pildă, dintre cei de peste 80 de ani au primit prima doză numai 5,1%. În schimb, Malta raportează un procent de 95,3%, iar Irlanda de 94,1% la aceeaşi grupă de vârstă.

Citește și : Guvernul belgian este OBLIGAT să ridice TOATE restricţiile antiepidemice

La fel de mult variază şi ratele de vaccinare a personalului medical: Ungaria se află pe primul loc, raportând că a vaccinat, practic, întreg acest personal, în vreme ce Danemarca anunţă un procent de doar 10,4%.

Totuşi, majoritatea statelor membre nu au furnizat rata de vaccinare a cadrelor medicale, ceea ce face dificilă o evaluare generală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.