StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile ruse neagă criticile lui Navalnîi privind condiţiile din închisoare

Autorităţile ruse neagă criticile lui Navalnîi privind condiţiile din închisoare

Publicat:

Autorităţile penitenciare ruse au apărat joi modul în care este tratat Aleksei Navalnîi, respingând criticile formulate de opozantul rus, aflat în greva foamei, potrivit căruia el nu primeşte în închisoare îngrijirea medicală de care are nevoie şi este privat de somn, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a început miercuri o grevă a foamei pentru a încerca să forţeze conducerea centrului de detenţie IK-2, unde este închis, să îi acorde asistenţă medicală adecvată pentru durerile acute de spate şi picioare.

Citeşte şi: Italia PRELUNGEŞTE restricţiile până la sfârşitul lui aprilie – Black News

Săptămâna trecută, politicianul de opoziţie a afirmat că gardienii îl trezesc din oră în oră în cursul nopţii, iar apelurile sale de a primi îngrijiri medicale sunt ignorate. Occidentul a cerut în mod repetat eliberarea lui Aleksei Navalnîi.

”Ofiţerii din centrul de corecţie respectă cu stricteţe dreptul tuturor deţinuţilor la somn neîntrerupt timp de opt ore”, a declarat miercuri conducerea penitenciarelor din regiunea Vladimir, unde este localizat centrul IK-2, adăugând că gardienilor li se cere să patruleze şi să controleze vizual toţi deţinuţii în timpul nopţii.


”Aceste măsuri nu interferează cu odihna condamnaţilor. Navalnîi primeşte întreaga îngrijire medicală necesară în concordanţă cu condiţiile sale medicale actuale”, au precizat autorităţile citate.

Într-o scrisoare adresată conducerii centrului de detenţie IK-2, Aleksei Navalnîi susţine că cererile sale zilnice de a fi examinat de un medic ales de el şi de a primi tratament adecvat au fost ignorate.

Citeşte şi: Veşti bune de la CDC: Persoanele vaccinate NU mai pot transmite coronavirusul – Black News

Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Aleksei Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi. Mai multe laboratoare occidentale au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Navalnîi a fost arestat în seara zilei de 17 ianuarie la revenirea în Rusia, pe un aeroport moscovit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Militari români defilează la parada de Ziua Națională a Franței după patru ani

Un detașament de onoare al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” reprezintă România la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a Republicii...

Renato Usatîi: Vasile Tofan are posibilitatea să demonstreze că va fi prim-ministrul R.Moldova, nu prim-ministrul PAS

Vasile Tofan poate demonstra că nu vine doar să ocupe funcția de prim-ministru, ci să schimbe modul în care este guvernată Republica Moldova. Astăzi...

Cinci candidați au intrat oficial în cursa pentru șefia TRM

Cinci candidați au intrat oficial în cursa pentru șefia „Teleradio-Moldova”, după expirarea termenului-limită de depunere a dosarelor fixat pentru data de 10 iulie, la...

Parlamentul nu intră în vacanță? Anunț despre activitatea deputaților din luna august

Se pare că deputații vor avea vacanță prescurtată în august. Igor Grosu afirmă că Parlamentul se va reuni mai devreme decât în septembrie, pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.