StiripesurseDiasporaItalienii se vaccinează în biserici şi muzee

Italienii se vaccinează în biserici şi muzee

Publicat:

Italia a conceput un plan ambiţios pentru a-şi accelera campania naţională de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 şi a decis să folosească în acest scop o serie de spaţii mai puţin obişnuite, precum biserici şi muzee, în care să administreze vaccinuri dezvoltate împotriva noului coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres.

Cotidianul Corriere della Sera a raportat duminică faptul că locuitorii din Veneţia vor putea fi vaccinaţi şi la bordul unui “vaporetto” (taxi acvatic) special, care, începând de luni, va andoca într-un loc prestabilit pentru a administra vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor de peste 80 de ani.

Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

În Monza, oraş din regiunea Lombardia, incintele din proximitatea tribunei amenajate în perimetrul celebrului circuit de motociclism din oraş vor fi utilizate ca spaţii de vaccinare în următoarele două săptămâni.

În Napoli, oraş din sudul Italiei, mai multe muzee s-au alăturat acestui demers, potrivit presei italiene. Unele dintre persoanele vaccinate vor putea să petreacă perioada de odihnă de după vaccinare admirând, probabil, tablourile expuse în aceste muzee.


În Sicilia, campania de vaccinare se desfăşoară şi în numeroase biserici şi parohii catolice. Rezidenţii sicilieni vor putea să asiste la slujbele religioase şi să fie vaccinaţi în acelaşi timp.

Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

Autorităţile regionale şi reprezentanţii bisericilor locale au semnat un acord special în acest sens, a raportat agenţia de presă ANSA.

Italia şi-a stabilit obiectivul de a vaccina 80% din populaţia naţională până la sfârşitul verii.

Deocamdată, puţin peste 11 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Italia, o ţară ce are o populaţie de 60,3 milioane de locuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.