StiripesurseȘtirile zileiNoua preşedintă a Tanzaniei SCHIMBĂ politica negaționistă față de COVID-19

Noua preşedintă a Tanzaniei SCHIMBĂ politica negaționistă față de COVID-19

Publicat:

Noua preşedintă a Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, a anunţat marţi crearea unui comitet consultativ pentru combaterea COVID-19, decizie ce implică o schimbare de politică faţă de predecesorul ei, John Magufuli, decedat pe 17 martie, care era un negaţionist al acestei boli şi a impus oficial o astfel de abordare în ţara sa, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Bilanţul îmbolnăvirilor de COVID-19 anunţat de Tanzania a ‘îngheţat’ în luna mai anul trecut la 509 cazuri şi 21 de decese. De atunci, autorităţile tanzaniene nu au mai comunicat deloc date despre evoluţia epidemiei, ignorând apelurile repetate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a da dovadă de transparenţă.

Citește și: Răspunsul economic RADICAL al Uniunii Europene la pandemie

Preşedintele John Magufuli a minimalizat ameninţarea pandemiei şi a susţinut că tanzanienii sunt protejaţi de Dumnezeu. Mai mult, el s-a împotrivit purtării măştii şi distanţării fizice şi spunea că vaccinurile fac parte dintr-o conspiraţie occidentală pentru a pune mâna pe bogăţiile Africii.

Între timp, mai multe personalităţi tanzaniene au fost infectate cu noul coronavirus, inclusiv vicepreşedintele arhipelagului Zanzibar, Seif Sharif Hamad, care a decedat, iar un val de decese observat începând din luna februarie a fost atribuit oficial unor cazuri de ”pneumonie”. Tot în februarie, pe data de 27, John Magufuli a avut ultima sa apariţie publică, pentru ca pe 17 martie vicepreşedinta Samia Suluhu Hassan să anunţe decesul lui din cauza unor probleme cardiace, în timp ce membri ai opoziţiei susţin că el ar fi murit de COVID-19, ceea ce nu este confirmat oficial.


Citește și: POTOP în Indonezia și Timorul de Est! Sunt cel puţin 157 de morți și zeci de dispăruți

Devenită astfel preşedinte, conform prevederilor Constituţiei, Samia Suluhu Hassan şi-a anunţat marţi intenţia de a ”stabili un comitet tehnic pentru analizarea temei coronavirusului”. Este vorba despre ”examinarea ştiinţifică a remediilor globale şi, ulterior, consilierea guvernului în mod profesionist”, întrucât ”nu este prudent să reducem la tăcere, să respingem ori să acceptăm fără o investigaţie tehnică”, a explicat ea.

”Nu ne putem izola precum o insulă şi nu putem primi tot ce vine fără a realiza propria noastră investigaţie”, a adăugat preşedinta, singura femeia din Africa şef de stat cu puteri executive. Ea a cerut de asemenea Ministerului Informaţiei să permită reluarea activităţii acelor mass-media interzise pe vremea lui Magufuli, care după ce a preluat puterea în anul 2015 a atacat libertatea presei şi cea de exprimare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.