StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională din Turcia este criticată după eliberarea a doi jurnalişti

Curtea Constituţională din Turcia este criticată după eliberarea a doi jurnalişti

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a criticat vineri Curtea Constituţională de la Ankara pentru că a dispus eliberarea pe cauţiune a doi jurnalişti acuzaţi de legături cu puciul eşuat din iulie 2016, relatează AFP, conform agerpres.

Curtea Constituţională şi-a ‘depăşit limitele puterii sale legale şi constituţionale’ prin această ‘decizie greşită’, a scris într-o postare pe Twitter vicepremierul Bozdag, invitând această instituţie să nu se comporte ca o “supercurte de apel”.

Citeşte şi: Donald Trump nu vrea imigranţi din FUNDĂTURI ca Haiti sau state africane. Care sunt favoriţii preşedintelui SUA?

Reacţia sa intervine după decizia luată joi seara de Curtea Constituţională de a ordona eliberarea a doi jurnalişti şi scriitori, Sahin Alpay şi Mehmet Altan (foto), arestaţi şi încarceraţi în urma puciului eşuat.

În două hotărâri publicate pe site-ul său, Curtea îşi motivează decizia, subliniind o ‘încălcare a libertăţii de expresie şi a presei şi o încălcare a dreptului la securitate şi la libertate’.


Inedită după instituirea stării de urgenţă la sfârşitul lunii iulie 2016, această decizie suscită optimism în rândul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, care speră că acest caz va servi drept exemplu.

Citeşte şi: Budapesta este nemulţumită de declaraţiile lui Tudose. Ambasadorul român a fost convocat

Dar, în cursul serii, după ce le-a examinat dosarele, două tribunale din Istanbul au decis menţinerea în închisoare a lui Altan şi Alpay.

Curtea Constituţională rămâne una dintre puţinele instituţii ale statului care nu este controlată total de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Sahin Alpay (73 de ani), fost cronicar la cotidianul Zaman, a fost închis pentru legăturile sale cu predicatorul Fethullah Gülen, acuzat de Ankara că s-ar afla în spatele puciului eşuat din 15 iulie 2016. Gulen neagă cu fermitate orice implicare.

Mehmet Altan (65 de ani), scriitor, autor al mai multor volume politice, a fost arestat în septembrie 2016, împreună cu fratele său, Ahmet Altan (67 de ani), romancier şi jurnalist.

Citeşte şi: Zeci de persoane sunt date dispărute după dezastrul natural din California – VIDEO

‘Acum ştim de ce ei nu au fost eliberaţi ieri seară’, a reacţionat Emma Sinclair-Webb, directoarea Human Rights Watch pentru Turcia, într-o postare pe Twitter, după declaraţiile lui Bozdog.

Prezenţa a numeroşi jurnalişti printre cele peste 55.000 de persoane încarcerate după puciul eşuat îi preocupă pe partenerii occidentali ai Turciei, ţară care ocupă locul 155 din 180 de ţări într-un clasament privind libertatea presei al organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.