StiripesurseDiasporaIncendiu de proporţii într-o fabrică istorică din Sankt Petersburg

Incendiu de proporţii într-o fabrică istorică din Sankt Petersburg

Publicat:

Un incendiu de proporţii s-a declanşat luni la o fabrică istorică din Sankt Petersburg, flăcări imense şi o coloană de fum negru ridicându-se deasupra acestei construcţii emblematice din fosta capitală imperială rusă, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Potrivit informaţiilor preliminare, o persoană a murit şi două au fost spitalizate”, a anunţat Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă, în timp ce focul continuă să se extindă şi devastează mai multe etaje ale “manufacturii Nevski”, un vast complex din cărămidă roşie care în parte este încă sit industrial.

Citește și : Raport OIAC: Damascul a folosit arme chimice într-un atac din 2018

Mai devreme, ministerul a declarat pentru AFP că doi pompieri au suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului şi că a fost pierdută legătura cu un al treilea. Potrivit aceleiaşi surse, 40 de persoane au fost evacuate.

O suprafaţă de peste 4.000 de metri pătraţi este pe cale să fie distrusă de flăcări, a afirmat o sursă din serviciile de urgenţă citată de agenţiile de presă ruse.


Fontanka.ru, un site local de informaţii, a difuzat imagini impresionante filmate de o dronă deasupra fabricii, în care se puteau vedea mai multe clădiri total devastate de flăcările care erau vizibile din centrul istoric al oraşului.

Citește și : Trump vrea ca un vaccin anti-covid să se numească TRUMPCINE şi-l desfiinţează pe Fauci: O NULITATE!

Construită de un industriaş englez în secolul al XIX-lea, “manufactura Nevski” a fost multă vreme una dintre cele mai mari uzine textile din Rusia şi URSS. O parte din complex este şi în prezent consacrată acestei activităţi, restul fiind fie abandonat, fie închiriat ca sediu comercial.

Fabrica, situată în sud-estul oraşului Sankt Petersburg, este pe lista monumentelor istorice ale regiunii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.