StiripesurseȘtirile zileiAmânarea retragerii trupelor americane din Afganistan riscă să provoace o escaladare...

Amânarea retragerii trupelor americane din Afganistan riscă să provoace o escaladare (Moscova)

Publicat:

Ministerul de Externe rus a apreciat miercuri că amânarea retragerii trupelor americane din Afganistan de la 1 mai la 11 septembrie riscă să provoace o escaladare, Washingtonul revizuindu-şi practic acordul încheiat cu talibanii, relatează AFP, potrivit agerpres

“Aceasta provoacă îngrijorare cu privire la o posibilă viitoare escaladare a conflictului armat în Afganistan ceea ce ar putea submina eforturile de lansare a negocierilor interafgane”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova într-un comunicat.

Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

Întârzierea retragerii americane constituie o “încălcare evidentă a acordului între americani şi talibani”, a afirmat Zaharova.

“În acest context, ne reiterăm dorinţa de a menţine un dialog constructiv între părţile beligerante din Afganistan, destinat să ducă la sfârşitul acestui lung război”, a adăugat ea.


Washingtonul a anunţat marţi că toate trupele americane vor părăsi Afganistanul “fără condiţii” până la 1 septembrie, dată la care se vor împlini 20 de ani de la atentatele din 2001 în SUA, în pofida temerilor privind o revenire în forţă a talibanilor.

Joe Biden a avertizat în prealabil că va fi “dificil” să se respecte termenul limită de 1 mai prevăzut pentru retragere în acordul încheiat de predecesorul său în funcţie Donald Trump cu talibanii.

Amânând acest termen cu peste patru luni, Biden a provocat furia acestora din urmă.

Prezentându-se ca mediator, Moscova a găzduit în ultimii ani mai multe sesiuni de discuţii între emisari ai guvernului de la Kabul, talibani şi reprezentanţi străini.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

Aceste discuţii sunt organizate în paralel cu cele care au început în septembrie la Doha şi cu cele pe care Turcia doreşte să le găzduiască în aprilie la Istanbul.

În acest sens, Maria Zaharova a spus că Moscova a primit o notificare din partea Turciei cu privire la negocierile prevăzute pentru perioada 24 aprilie-4 mai, dar că nu a luat încă o decizie dacă va trimite sau nu o delegaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.