StiripesurseDiasporaUngaria blochează o declaraţie a UE critică faţă de China

Ungaria blochează o declaraţie a UE critică faţă de China

Publicat:

Ungaria a blocat o declaraţie a Uniunii Europene care critica noua lege chineză a securităţii în Hong Kong, au declarat doi diplomaţi, o acţiune ce ar putea submina eforturile de a face contesta diminuarea libertăţilor de către Beijing în fosta colonie britanică, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres

UE, care îşi propune să sprijine Marea Britanie şi Statele Unite în susţinerea drepturilor omului în Hong Kong, ar fi trebuit să adopte prima sa declaraţie luni, la o reuniune a miniştrilor de externe europeni, dar nu a reuşit să obţină acordul necesar din partea tuturor celor 27 de state membre.

Citește și : Australia anunţă primul deces provocat de cheaguri de sânge post-vaccinare

“Argumentul Ungariei a fost că UE are deja prea multe probleme cu China”, a declarat un înalt diplomat al UE pentru Reuters. Un al doilea diplomat a confirmat blocajul şi poziţia Ungariei. Un oficial european a anunţat că declaraţia a fost retrasă din procesul de aprobare al UE.

China şi UE au impus la 22 martie sancţiuni după legea talionului în urma acuzaţiilor Occidentului privind abuzuri ale drepturilor omului în Xinjiang.


Budapesta a sprijinit cu reticenţă sancţiunile UE luna trecută, numindu-le “inutile” şi l-a primit pe ministrul chinez al apărării într-o vizită oficială la câteva zile după decizia Bruxellesului de instituire a sancţiunilor.

Ungaria este un beneficiar important al investiţiilor chineze. În trecut, atât Ungaria, cât şi Grecia, unde compania COSCO Shipping din China deţine un pachet majoritar de acţiuni în cel mai mare port al Greciei, au blocat declaraţiile UE asupra Chinei.

Principalul reprezentant al Beijingului în Hong Kong a avertizat puterile străine în această săptămână că vor primi o lecţie dacă vor încerca să intervină în gestionarea de către China a hub-ului financiar global, pe măsură ce tensiunile au escaladat între China şi guvernele occidentale.

Occidentul afirmă că noua lege a securităţii din Hong Kong încalcă o promisiune de a menţine un grad înalt de autonomie pentru oraş de la revenirea sa în 1997 sub conducerea chineză. Susţinătorii Chinei afirmă că legea a restabilit ordinea în urma protestelor de masă antiguvernamentale şi anti-China din 2019.

Citește și : Liderul Bisericii Anglicane: ‘Rugaţi-vă pentru regina Elisabeta a II-a!’

Impasul este ultima lovitură dată credibilităţii UE ca apărător al drepturilor omului şi care inspiră ţările să-i urmeze exemplul prin scoaterea în afara legii a pedepsei cu moartea şi libertăţile pentru presă, a declarat unul dintre diplomaţi.

De asemenea, el subliniază provocarea UE în echilibrarea legăturilor de afaceri cu China, al doilea cel mai mare partener comercial al acesteia, şi capacitatea de a se exprima împotriva represiunilor guvernului chinez în Hong Kong, a avocaţilor pentru drepturile omului începând din 2015 şi asupra musulmanilor uiguri din nord-vestul Chinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.