StiripesurseDiasporaProcurorii belgieni au cerut pedepse de până la patru ani de...

Procurorii belgieni au cerut pedepse de până la patru ani de închisoare în urma scandalului ouălor contaminate cu fipronil

Publicat:

Procurorii belgieni au cerut pedepse de la un an până la patru ani de închisoare cu executare şi amenzi severe în procesul ouălor contaminate cu fipronil care a zdruncinat piaţa europeană în 2017, a indicat joi tribunalul din Anvers, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Pedeapsa cea mai drastică – patru ani închisoare şi 800.000 de euro amendă – a fost solicitată împotriva directorului societăţii belgiene Agro Remijsen, aflată în faliment şi care comercializase în Belgia şi în Olanda un produs de dezinfectare a fermelor avicole conţinând insecticidul interzis.

Citește și : Condiţiile de detenţie ale lui Navalnîi respectă standardele internaţionale

Avocatul acestuia, Pieter Helsen, a declarat pe postul de televiziune francofon RTBF că Patrick Remijsen nu ştia că fipronilul este interzis şi “nu a avut niciodată intenţia de a participa la o organizaţie infracţională”.

În cadrul procesului deschis joi dimineaţa în Belgia, şapte persoane sunt acuzate că au importat, vândut sau folosit dezinfectanţi ilegali.


De asemenea, patru societăţi sunt chemate să acorde daune-interese celor circa 30 de părţi civile, între care 21 de exploatări avicole belgiene.

Pe lângă Patrick Remijsen, în ce-i priveşte pe ceilalţi şase acuzaţi, aceştia sunt în majoritate foşti responsabili ai unor firme de dezinfecţie care au folosit fipronil şi împotriva lor s-au cerut pedepse de trei ani de închisoare pentru doi dintre ei, de un an pentru alţi trei şi în fine pentru ultimul o amendă de peste 20.000 de euro.

Citește și : În ciuda pandemiei, Brit Awards 2021 se va ţine cu public

 

Criza sanitară izbucnită în vara lui 2017 a afectat aproape toată Europa, dar au fost descoperite alimente suspecte – ouă sau produse pe bază de ouă potenţial contaminate – chiar şi în Hong Kong.

Numai în Belgia au fost distruse peste 77 de milioane de ouă şi au fost sacrificate aproape două milioane de păsări, potrivite Agenţiei federale pentru securitatea lanţului alimentar (AFSCA).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.