StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 10 oameni au fost ucişi în atacuri separate în...

Cel puţin 10 oameni au fost ucişi în atacuri separate în două provincii din Afganistan

Publicat:

Cel puţin 10 oameni au fost ucişi în atacuri separate în două provincii din Afganistan, au anunţat sâmbătă oficiali locali citaţi de dpa, potrivit agerpres

În capitala Kabul, indivizi necunoscuţi au împuşcat mortal patru poliţişti, un profesor universitar şi un funcţionar guvernamental, în trei incidente separate, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Citește și : Aleksei Navalnîi IESE din greva foamei

Două dintre incidente s-au produs sâmbătă, iar al treilea vineri seara, a menţionat poliţia.

Astfel de asasinate “ţintite” sunt în creştere la Kabul, după câteva săptămâni de calm relativ, şi vizează în special forţele de securitate, angajaţi guvernamentali, activişti şi jurnalişti. Majoritatea atacurilor survenite în capitala afgană nu au fost revendicate.


În provincia Ghazni din sud-est, cel puţin patru civili au fost ucişi în explozia unei bombe amplasate pe marginea drumului, în timp ce se deplasau cu maşina în capitala provinciei, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernatorului local. Alţi doi civili au fost răniţi.

Citește și : Țările baltice susțin Cehia în conflictul cu Rusia și expulzează patru diplomaţi ai Moscovei

Oficiali locali au atribuit explozia militanţilor talibani, dar aceştia nu au revendicat public responsabilitatea.

Talibanii folosesc frecvent astfel de tactici vizând forţele de securitate guvernamentale, însă de multe ori dispozitivele explozive provoacă victime în rândul civililor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.