StiripesurseȘtirile zileiSistemul medical din India a intrat în colaps. Oamenii aşteptă la...

Sistemul medical din India a intrat în colaps. Oamenii aşteptă la cozi interminabile să primească oxigen

Publicat:

Pe măsură ce criza Covid-19 se răspândeşte în India, oxigenul a devenit una dintre cele mai rare mărfuri, potrivit CNN. Sâmbătă dimineaţă, un incendiu la un spital a provocat moartea a cel puţin 16 pacienţi şi 2 infirmiere, anunţă AFP, scrie news.ro .

În New Delhi, oamenii aşteaptă ore întregi să primească oxigen pentru membrii familiilor lor. Cozile sunt interminabile. Medicii spun că sunt epuizaţi iar oamenii furioşi, frustraţi şi disperaţi.

Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Cei aflaţi la coadă au declarat reporterului CNN că aşteaptă de 25 de ore şi încă nu au primit oxigen.

Unii fac cu schimbul la coadă. Odată ajunşi în faţă, nu există garanţie că vor putea primi oxigen din cauza cererii foarte mari iar aprovizionarea este redusă.


Un bărbat în vârstă de 22 de ani a spus că aştepată de cinci ore să primească oxigen pentru bunicii săi bolnavi. El a precizat că dacă nu va primi, are încredere în Dumnezeu. “Este o situaţie grea pentru oricine se confruntă cu Covid-19. Încerc să fiu calm pentru că aştept de la ora 9.00 şi coada asta nici nu se mişcă”, a spus el.

Guvernul indian spune că încearcă să soluţioneze această problemă. A început un program numit “Oxygen Express”, prin care încearcă să furnizeze oxigen lichid pe căile ferate din India în oraşele care au cel mai mult nevoie de el. New Delhi nu simte încă impactul acestor eforturi.

Cel puţin 16 pacienţi afectaţi de Covid-19 şi două infirmiere au murit sâmbătă dimineaţă în urma unui incendiu la spitalul unde se aflau, potrivit AFP.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

La etajul patru al spitalului din Bhauch, în statul occidental Gujarat, se aflau alţi 50 de pacienţi atunci când incendiul a fost declarat la ora locală 1.00 (7.30 GMT), a declarat pentru AFP Rajendrasinh Chudasama de la Poliţia locală. “Din primele date ale anchetei rezultă că incendiul s-a declanşat ca urmare a unui scurtcircuit la unitatea ATI a spitalului”, a precizat el.

Pe 23 aprilie, un incendiu în suburbiile Mumbaiului a provocat moartea a 13 pacienţi Covid. Câteva zile mai târziu, 22 de persoane au murit în alt incendiu, tot în statul Maharashtra.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 15 iunie 2026

Oportunităţi profesionale, negocieri importante şi schimbări benefice pentru mai multe zodii. Gemenii sunt plini de idei inovatoare, Leii pot transforma o discuţie într-o şansă...

Datele colectate de utilizatorii unui celebru joc au ajutat la dezvoltarea unui sistem de navigație

Datele colectate de milioane de utilizatori ai jocului Pokémon Go au fost folosite pentru dezvoltarea unei tehnologii de navigație care ar putea fi utilizată...

Nu e apă, nu e grăsime: ce provoacă senzația de balonare de dimineață și cum o combați

Senzația de balonare cu care te trezești dimineața își are originea, de cele mai multe ori, în seara precedentă. Nutriționista Elena Maestre arată că...

O nouă metodă de a controla căldura ar putea îmbunătăți producția de energie

Căldura este ceva cu care ne confruntăm în fiecare zi. O ceașcă de cafea aburindă se răcește treptat, un laptop se încălzește în timpul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.