StiripesurseDiasporaFranţa regretă condiţiile 'neprevăzute' impuse de Londra pentru licenţele de pescuit...

Franţa regretă condiţiile ‘neprevăzute’ impuse de Londra pentru licenţele de pescuit după Brexit

Publicat:

Franţa şi-a exprimat duminică regretul că Londra a introdus condiţii “neprevăzute” de acordul post-Brexit pentru a elibera autorizaţii de pescuit navelor franceze şi va discuta luni cu Comisia Europeană în acest sens, notează AFP, potrivit agerpres.

“Dialogul cu autorităţile britanice trebuie să continue în condiţiile prevăzute în acordul comercial şi de cooperare, nu poate fi vorba de impunerea unor noi criterii care perturbă lizibilitatea şi coerenţa acţiunilor noastre”, a făcut cunoscut într-un comunicat ministrul francez al mării, Annick Girardin.

Citește și : Jake Sullivan dă asigurări că politica actualei administraţii americane faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv să provoace ostilitate

Acordul post-Brexit prevede o perioadă de tranziţie până în vara lui 2026, dată începând cu care pescarii europeni vor renunţa la 25% din capturile în apele britanice.

Până atunci, pescarii din Uniunea Europeană păstrează un acces garantat la zonele cuprinse între 6 şi 12 mile marine în largul coastelor britanice, unde mergeau în mod tradiţional.


Pentru a obţine această autorizaţie, navele trebuie, totuşi, să demonstreze autorităţilor britanice că au pescuit deja în această zonă în perioada de referinţă 2012-2016. Iar tensiunile au reapărut în ultimele zile, pescarii plângându-se de încetineala Londrei în a le elibera licenţe.

Pentru apele din Insulele Jersey, Regatul Unit tocmai a publicat o listă de 41 de nave echipate cu “Vessel Monitoring System” (VMS, un dispozitiv care înregistrează poziţiile navelor) şi autorizate să pescuiască de la 1 mai.

Comisia Europeană şi Franţa continuă, pe de altă parte, să negocieze pentru obţinerea licenţelor pentru încă 14 nave, de 12 metri sau mai mult, potrivit comunicatului publicat de Ministerul Mării.

Pentru navele mai mici de 12 metri, licenţele provizorii se prelungesc până la 30 iunie, pentru a stabili cu Regatul Unit tipurile de probe admise şi listele navelor în cauză.

“Aceste autorizaţii vin cu condiţii care nu sunt prevăzute în acord, legate de zonare şi de numărul de zile pe mare. Franţa a informat imediat Comisia cu privire la dorinţa sa de a se asigura că acordul este respectat, opunându-se oricărei măsuri tehnice neplanificate”, a subliniat Ministerul Mării.

Citește și : O petrecere ilegală cu 400 de persoane, întreruptă de jandarmi în estul Franţei

Luni dimineaţă este programat un contact cu profesionişti în domeniu, precum şi cu Comisia, pentru a discuta modalităţile de acţiune favorizând respectarea angajamentelor reciproce ale părţilor, potrivit comunicatului.

Pentru apele din Insulele Guernsey, 167 de nave franceze de pescuit au obţinut o licenţă temporară până la sfârşitul lunii iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.