StiripesurseȘtirile zileiNovavax a început în Statele Unite testele clinice la vaccinul său...

Novavax a început în Statele Unite testele clinice la vaccinul său pentru adolescenţi

Publicat:

Compania de biotehnologie americană Novavax a anunţat luni că a început în Statele Unite testele clinice pentru adolescenţi pentru vaccinul său contra Covid-19, scrie AFP, scrie news.ro .

Novavax va testa “siguranţa şi eficienţa” vaccinului său anti-Covid pe 3.000 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani”, în “mai mult de 75 de locuri din Statele Unite”, a precizat compania într-un comunicat.

Citește și : Jake Sullivan dă asigurări că politica actualei administraţii americane faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv să provoace ostilitate

Două treimi dintre participanţi vor primi vaccinul şi o treime un placebo, în două doze administrate la 21 de zile distanţă. În a doua etapă, şase luni mai târziu, cei care au primit placebo vor primi vaccinul, şi invers, cu scopul ca toţi participanţii să primească remediul.

Ei vor fi urmăriţi pe o perioadă de până la doi ani după injecţii.


Administrarea acestui vaccin nu este încă autorizată de nicio ţară, inclusiv pentru adulţi.

Novavax a anunţat că vrea să depună cerere de autorizare de urgenţă în Marea Britanie “în al doilea trimestru din 2021” şi imediat în Statele Unite.

În martie, compania a declarat că vaccinul său este eficient 89,7% contra formelor simptomatice ale bolii, potrivit testelor clinice făcute în Marea Britanie pe mai mult de 15.000 de persoane cu vârste de la 18 ani.

Un alt test clinic în faza a treia pe adulţi este în curs în SUA şi în Mexic.

Vaccinul de la Novavax foloseşte tehnologie diferită de cele pentru vaccinurile deja autorizate în lume. Este un vaccin numit “subunitar”, pe bază de proteină care declanşează un răspuns imun, fără viruşi. Poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius.

Citește și : O petrecere ilegală cu 400 de persoane, întreruptă de jandarmi în estul Franţei

 

Alte companii efectuează, de asemenea, studii clinice ale vaccinului lor anti-Covid la adolescenţi, inclusiv Moderna, Johnson & Johnson şi alianţa Pfizer/ BioNtech.

Vaccinarea copiilor şi adolescenţilor reprezintă următoarea etapă a campaniilor de vaccinare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.