StiripesurseȘtirile zileiÎnchisoare pe viaţă pentru doi mercenari sirieni ce au luptat de...

Închisoare pe viaţă pentru doi mercenari sirieni ce au luptat de partea Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah

Publicat:

Doi mercenari sirieni, capturaţi în noiembrie de forţele armene în conflictul din Nagorno-Karabah şi acuzaţi că au luptat de partea Azerbaidjanului, au fost condamnaţi marţi la închisoare pe viaţă pentru “terorism”, a anunţat Parchetul general al Armeniei, informează AFP, potrivit agerpres

Potrivit actului de acuzare, cei doi sirieni au participat, în cadrul forţelor azere şi în schimbul unei “compensaţii financiare”, la un “război agresiv” declanşat, potrivit Armeniei, de autorităţile azere la sfârşitul lui septembrie.

Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

Acţiunile lor “vizau să distrugă civili care nu au participat direct la lupte” în Nagorno-Karabah, enclavă separatistă azeră susţinută de Armenia, “şi să le provoace răni grave”, potrivit aceleiaşi surse.

Un tribunal din Siunik (sudul Armeniei) “i-a condamnat astăzi (marţi) la închisoare pe viaţă pentru terorism”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului general, Arevik Hatciatrian, adăugând că cei doi “şi-au recunoscut vinovăţia”.


În total, în jur de treizeci de mercenari proveniţi din “grupări teroriste internaţionale” sunt acuzaţi că au participat la acest conflict şi sunt urmăriţi de justiţia armeană, potrivit Parchetului.

Războiul din Nagorno-Karabah, regiune separatistă cu majoritate armeană dar recunoscută de comunitatea internaţională ca făcând parte din Azerbaidjan, a reizbucnit în septembrie 2020. Armistiţiul, negociat de preşedintele rus Vladimir Putin după şase săptămâni de lupte ce s-au soldat cu peste 6.000 de morţi, a presupus importante pierderi teritoriale pentru partea armeană şi desfăşurarea unor forţe ruse de menţinere a păcii.

Chiar dacă Armenia şi-a păstrat cea mai mare parte din Nagorno-Karabah, ea a trebuit să cedeze oraşul simbolic Şuşa, precum şi o serie de teritorii azere ce înconjoară regiunea.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

În timpul şi după acest conflict, Baku şi Erevan s-au acuzat reciproc de crime de război.

Turcia, care susţine ferm Azerbaidjanul, a fost acuzată la rândul său că a trimis mercenari pro-turci din Siria să lupte de partea Azerbaidjanului, acuzaţie pe care Ankara o dezminte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.