StiripesurseDiasporaEMA analizează un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19

EMA analizează un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19

Publicat:

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a lansat o investigaţie privind un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Rezultatele studiului pentru medicamentul sotrovimab vor fi evaluate sub procedura de revizuire accelerată, a anunţat EMA vineri.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Medicamentul este produs de compania britanică GlaxoSmithKline împreună cu compania americană Vir Biotechnology.

Potrivit EMA, rezultatele iniţiale ale studiilor indică faptul că medicamentul ar putea preveni îmbolnăvirile severe de COVID-19 şi astfel spitalizări şi decese.


În procesul de revizuire care continuă, datele sunt evaluate chiar înainte ca studiile să fi fost finalizate şi o cerere pentru autorizaţie de scoatere pe piaţă a fost deja depusă.

Experţii EMA analizează deja alte trei medicamente pentru anticorpi împotriva COVID -19. Până în prezent, remdesivir este singurul medicament pe care agenţia l-a aprobat pentru tratamentul împotriva COVID -19.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.