StiripesurseȘtirile zileiVenezuela cere Spaniei EXTRĂDAREA lui Leopoldo Lopez

Venezuela cere Spaniei EXTRĂDAREA lui Leopoldo Lopez

Publicat:

Curtea Supremă a Venezuelei a cerut extrădarea opozantului Leopoldo Lopez, condamnat de justiţia venezueleană la 14 ani de închisoare, în contextul manifestaţiilor împotriva regimului lui Nicolas Maduro, şi refugiat de şapte luni în Spania, informează joi AFP, potrivit agerpres.

“Curtea Supremă (…) cere Regatului Spaniei extrădarea cetăţeanului Leopoldo Eduardo Lopez Mendoza, pentru ca acesta să ispăşească restul pedepsei la care a fost condamnat, de 8 ani, 6 luni, 25 de zile şi 12 ore”, se spune într-un comunicat al Curţii.

Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

Persoană marcantă a opoziţiei şi primar al Chacao, cartier select din Caracas, Lopez a fost condamnat în 2015 la 14 ani de închisoare pentru incitare la violenţă în timpul manifestaţiilor împotriva lui Maduro, soldate cu 43 de morţi şi peste 3.000 de răniţi în 2014.

În 2017 el a fost plasat în arest la domiciliu şi apoi a participat la lovitura de stat ratată a unui grup de militari împotriva lui Maduro, în aprilie 2019. După eşuarea loviturii de stat, el s-a refugiat la ambasada Spaniei, unde a rămas până în octombrie 2020.


Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

Acest caz a provocat mari tensiuni între Madrid şi Caracas, care şi-a revizuit relaţiile cu Spania. La câteva zile după ce Lopez a sosit la Madrid, Spania şi-a înlocuit ambasadorul cu un însărcinat cu afaceri, susţinând că nu recunoaşte legitimitatea lui Maduro.

În martie, secretarul de stat al Spaniei pentru America Latină pe lângă Ministerul de Externe, Cristina Gallach, a reuşit să facă să mai scadă tensiunile, deplasându-se la Caracas unde a avut întrevederi atât cu opoziţia, cât şi cu membri ai guvernului.

Lopez, care locuieşte la Madrid, nu a reacţionat deocamdată la cererea de extrădare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

UE aprobă reducerea tarifelor pentru produsele americane, dar amenință cu suspendarea facilităților dacă SUA nu respectă înțelegerea

Parlamentul European a dat undă verde pachetului legislativ care pune în aplicare acordul comercial convenit anul trecut între Uniunea Europeană și Statele Unite. Noile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.