StiripesurseȘtirile zileiUn miliardar japonez pleacă pe Stația Spațială Internațională

Un miliardar japonez pleacă pe Stația Spațială Internațională

Publicat:

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa şi asistentul său, Yozo Hirano, vor fi următorii turişti spaţiali care se vor afla la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a anunţat joi agenţia spaţială rusă Roscosmos, care îi va transporta pe cei doi pe orbită în luna decembrie, informează AFP, potrivit agerpres.

”Durata călătoriei spaţiale va fi de 12 zile , comandantul echipajului va fi cosmonautul Roscosmos Alexander Misurkin”, a indicat agenţia pe pagina sa de internet, precizând că antrenamentul echipajului va începe în iunie în vederea zborului prevăzut pentru 8 decembrie.

Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

Excentricul miliardar japonez, care a făcut avere în lumea modei online, mai are în derulare un alt proiect, care prevede găsirea a opt doritori care să-l însoţească într-o călătorie spaţială în jurul Lunii, programată pentru 2023 cu SpaceX, compania aerospaţială fondată de Elon Musk.

”Sunt foarte curios să văd ceea ce înseamnă viaţa în spaţiu, pe care am de gând să o descopăr cu ochii mei şi să o arăt lumii întregi pe canalul meu de YouTube”, a comentat Yusaku Maezawa într-un comunicat al Space Adventures.


Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

Reluarea de către Roscosmos a expediţiilor turistice către ISS are loc în contextul în care, în 2020, şi-a pierdut monopolul asupra zborurilor cu echipaj uman în faţa succesului SpaceX, pierzând totodată şi o parte din avantajele financiare reprezentat de locurile cumpărate de agenţiile spaţiale americană şi europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Transnistria NU va bloca drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană

Integrarea europeană și reintegrarea teritorială a Republicii Moldova sunt două procese separate, dar complementare, iar conflictul transnistrean nu va bloca aderarea Republicii Moldova la...

CSM va prelua în administrare două clădiri din centrul Chișinăului

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va prelua în administrare și gestiune două construcții amplasate în centrul capitalei, după ce Guvernul a aprobat, în ședința...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.