StiripesurseȘtirile zileiBNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Publicat:

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în seria „Știință și inovare”. Moneda este realizată din argint, are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de exemplare.

Potrivit BNM, piesa numismatică marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Sergiu Rădăuțanu (1926–1998), savant recunoscut pe plan internațional și specialist în fizica și chimia materialelor semiconductoare. Acesta a fost primul rector al Universității Tehnice din Chișinău, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat și profesor universitar.

Vezi şi: VIDEO Persoanele care locuiesc singure se bucură de cel mai mult timp liber – Stiripesurse.md

Potrivit BNM, Sergiu Rădăuțanu a publicat peste o mie de lucrări științifice și a fost distins cu numeroase premii și distincții, inclusiv „Ordinul Republicii” și titlul de „Om Emerit al Științei”. Activitatea sa a avut un rol important în dezvoltarea învățământului tehnic și în formarea intelectualității din Republica Moldova.

Moneda comemorativă este confecționată din argint, are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj limitat la 500 de exemplare. Designul acesteia este semnat de artista Georgeta Vrabie.


Fiecare monedă este ambalată într-o capsulă transparentă din metacrilat și într-o cutie de prezentare, fiind însoțită de un certificat de autenticitate semnat de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu.

Certificatul include un cod QR care oferă acces direct la informații detaliate despre caracteristicile monedei pe site-ul oficial al instituției.

BNM precizează că monedele comemorative pot fi procurate prin depunerea unei cereri online în secțiunea „Moneda” de pe pagina oficială a instituției sau prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.

Potrivit regulamentului, băncile comerciale pot stabili independent prețul de vânzare, cu respectarea plafonului de maximum 3% peste nivelul stabilit de Banca Națională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deficitul comercial a depășit 2,2 miliarde de euro

Deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova a ajuns la 2,247 miliarde de euro în primele patru luni ale anului 2026, fiind cu 70,8 milioane...

Cât a costat fiecare intervenție în alertele false cu bombă din 2025

În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.190 de alerte false cu bombă. Doar 1 dintre cele 29 de dosare penale pornite urmare...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

Ministrul Apărării a discutat cu un oficial american despre securitatea regională

Ministrul Anatolie Nosatîi s-a întâlnit cu noul atașat al apărării al Ambasadei SUA la Chișinău, locotenent-colonelul Marcel Bolboaca-Negru. Părțile au discutat despre situația securității regionale,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.