StiripesurseDiasporaMarine Le Pen este sigură că alegerile din Italia vor grăbi...

Marine Le Pen este sigură că alegerile din Italia vor grăbi sfârşitul UE

Publicat:

Alegerile generale din Italia de la 4 martie – în care partidele eurosceptice sunt de aşteptat să înregistreze bune rezultate – ar putea submina fatal Uniunea Europeană, a declarat liderul francez de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, informează marţi dpa, potrivit agerpres.

Aceste alegeri “ar putea marca cu siguranţă începutul unei noi Europe şi (vor fi) dovada că oamenii se opun Uniunii Europene, aşa cum se întâmplă acum”, a declarat ea ziarului Corriere della Sera.

Citeşte şi: Pod PRĂBUŞIT în Columbia. Cel puţin 9 oameni au murit – FOTO/VIDEO

Potrivit Corriere, şefa Frontului Naţional (FN) ar dori ca UE să evolueze într-o “Uniune a naţiunilor europene” (UEN) mai relaxată.

În Italia, formaţiunea lui Le Pen este un aliat al partidului antiimigranţi Ligia Nordului şi în interviul din Corriere ea a spus că apreciază de asemenea ideile Mişcării 5 Stele (M5S, populişti).


“Noi nu avem legături oficiale cu ei, dar toţi fac parte din aceeaşi dinamică ce urmăreşte să pună în discuţie actuala Uniune Europeană, apărată de Emmanuel Macron şi Angela Merkel”, a declarat ea, referindu-se la preşedintele francez şi cancelarul german.

Potrivit sondajelor de opinie, M5S, Liga şi un alt partid eurosceptic de extremă-dreaptă, Fraţii Italiei, ar putea câştiga împreună peste 45% din voturi.

Citeşte şi: Caz CUTREMURĂTOR în California. 12 copii erau torturaţi de propriii lor părinţi – FOTO/VIDEO

Cu toate acestea, Liga Nordului şi M5S şi-au atenuat recent poziţia anti-UE, dând înapoi de la ideea organizării unui referendum asupra ieşirii din zona euro, iar M5S refuză să intre în coaliţii cu alte partide.

Liga şi Fraţii Italiei fac parte dintr-un bloc conservator condus de fostul prim-ministru Silvio Berlusconi care conduce în sondaje, dar nu ar câştiga o majoritate parlamentară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.