StiripesurseȘtirile zileiMacron cere RETRAGEREA IMEDIATĂ a trupelor azere din Armenia

Macron cere RETRAGEREA IMEDIATĂ a trupelor azere din Armenia

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat joi seara asupra “necesităţii unei retrageri imediate a trupelor azere de pe teritoriul armean”, după ce premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a acuzat armata Azerbaidjanului că a încălcat frontiera armeană, informează AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele Republicii a reiterat ataşamentul Franţei pentru integritatea teritorială a Armeniei şi a subliniat necesitatea unei retrageri imediate a trupelor azere de pe teritoriul armean”, a anunţat Preşedinţia franceză într-un comunicat.

Citește și: Joe Biden salută o ‘zi mare’ în lupta împotriva pandemiei

Macron şi Pashinyan au discutat joi la telefon asupra “evoluţiilor în curs de la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan”, în condiţiile în care Baku este acuzat de Erevan că încearcă să cucerească noi teritorii, în plină escaladare a tensiunilor între cele două ţări, ceea ce ce a suscitat şi o atenţionare din partea SUA.

“Aceasta este o infiltrare subversivă”, a afirmat Pashinyan în timpul unei reuniuni extraordinare a consiliului de securitate francez, potrivit unui comunicat oficial. În cadrul acestei reuniuni, el a spus că trupe azere au avansat cu trei kilometri în interiorul teritoriului armean în sud, suspectându-le de o tentativă de a ‘asedia’ lacul Sev, împărţit între cele două ţări.


Denunţând această ‘incursiune’ pe teritoriul Armeniei, Pashinyan a indicat că armata armeană a reacţionat prin ‘manevre tactice adecvate’. Potrivit lui, aceste tensiuni trebuie rezolvate totuşi pe cale diplomatică.

SUA au declarat că urmăresc “îndeaproape escaladarea tensiunilor” la frontiera armeano-azeră.

Azerbaidjanul şi Armenia s-au înfruntat în toamna anului trecut pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah, conflictul soldându-se cu peste 6.000 de morţi şi înfrângerea Erevanului, care a trebuit să returneze importante teritorii către Baku.

Citește și: Israelul face un pas înapoi și anunță că NU a invadat Gaza

Aflat la putere din 2018, Pashinyan este de atunci sub presiunea opoziţiei care îl acuză de trădare.

În pofida acordului de încetare a focului, încheiat de Armenia cu Azerbaidjan cu medierea Rusiei, şi desfăşurării de trupe ruse de menţinere a păcii, tensiunile persistă în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.