StiripesurseDiasporaFranţa, Germania şi Spania au ajuns la un acord pentru avionul...

Franţa, Germania şi Spania au ajuns la un acord pentru avionul de luptă european

Publicat:

Franţa, Germania şi Spania au anunţat luni că au ajuns la un acord pentru a lansa contractele pentru studiile Sistemului de luptă aeriană al viitorului (SCAF), la capătul unor negocieri intense şi al unor rivalităţi industriale, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Discuţiile purtate în ultimele luni au permis să se ajungă la un acord echilibrat între diferiţi parteneri pentru viitoarea etapă a fazei de demonstraţie a programului”, afirmă ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi omologii său german, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi spaniol, Margarita Robles, într-o declaraţie comună.

Citeşte şi: O tribună plină cu oameni S-A PRĂBUŞIT într-o sinagogă din Cisiordania (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Aceste studii, cunoscute sub numele de ‘Faza 1B’, au un cost total de circa 3,5 miliarde de euro până în 2024 şi sunt împărţite şi finanţate în cote egale de cele trei ţări, conform cabinetului ministrului francez.

Un alt studiu, numit şi ‘Faza 2’, prevede apoi pentru 2027 realizarea unui demonstrator de zbor, un fel de prototip destinat să dovedească fiabilitatea tehnologiilor alese. Realizarea acestui demonstrator era iniţial prevăzută pentru 2026.


Un acord era obligatoriu pentru a garanta viitorul programului în anii următori şi pentru a se spera obţinerea acordului Bundestag-ului. Parlamentul german trebuie să îşi dea acceptul pentru cota-parte germană, înainte de a-şi încheia lucrările la final de iunie în contextul apropierii alegerilor legislative, care s-ar putea finaliza cu un rezultat indecis.

“Înţelegerile necesare între state sunt acum gata să îşi urmeze procesele administrative naţionale în vederea unei validări formale”, au precizat cei trei miniştri.

Vezi şi: Raidurile israeliene din Gaza continuă, după ce duminică au fost ucişi 42 de palestinieni – Black News

Contractele cu producătorii ar trebui apoi să poată fi adoptate “până la sfârşitul verii”, îşi exprimă speranţa cabinetul lui Florence Parly.

Lansat în 2017 de Franţa şi Germania, cărora li s-a alăturat ulterior şi Spania, SCAF ar trebui să înlocuiască până în 2040 avioanele de luptă Rafale şi Eurofighter.

Mai mult decât un avion de luptă de nouă generaţie (NGF), programul este un “sistem de sisteme” care se articulează în jurul avionului cu drone însoţitoare, toate conectate, printr-un ‘cloud de luptă’, cu alte mijloace militare angajate într-un operaţiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.