StiripesurseȘtirile zileiTalibanii au preluat controlul într-un district din estul Afganistanului

Talibanii au preluat controlul într-un district din estul Afganistanului

Publicat:

Insurgenţii talibani au preluat controlul asupra unui centru districtual din provincia Laghman din estul Afganistanului, au anunţat joi oficiali afgani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Este cel mai nou avans al talibanilor, dintr-o serie de câştiguri teritoriale recente.

Citeşte şi: Progresiştii americani vor să blocheze vânzarea de arme către Israel – Black News

Dawlat Shah, un district izolat din provincie, a fost asediat de talibani timp de cel puţin o lună, au spus consilierii regionali Atiqullah Abdul Rahimzai şi Gulzar Sangarwal.

Timp de peste o săptămână, armata afgană a încercat să obţină întăriri şi aprovizionări pentru forţele guvernamentale blocate în district, însă aceste eforturi au fost dejucate de talibani.


În cele din urmă, potrivit oficialilor, prin medierea localnicilor, s-a ajuns la o înţelegere cu talibanii pentru evacuarea forţelor guvernamentale. Nu au existat victime.

Talibanii mai duc lupte dure cu forţele de securitate şi într-un alt district, Ali Shang, amplificând îngrijorările în legătură cu situaţia generală de securitate în provincia Laghman, majoritar rurală.

În urmă cu o săptămână, talibanii au preluat controlul asupra unui district strategic din provincia Wardak, în centrul ţării, în apropiere de capitala Kabul. Cu câteva zile mai devreme, talibanii au ocupat un district din provincia Baghlan din nord.

Citeşte şi: Un înalt oficial al Hamas se aşteaptă la un armistiţiu foarte curând – Black News

Talibanii şi-au intensificat atacurile asupra capitalelor de provincii, centrelor districtuale şi bazelor de securitate după reducerea numărului de forţe internaţionale din Afganistan, care a început la 1 mai.

După 20 de ani de prezenţă a trupelor internaţionale în această ţară, retragerea, programată să se încheie la 11 septembrie, lasă Afganistanul în faţa unui viitor incert în contextul înmulţirii atacurilor insurgenţilor talibani.

Gruparea jihadistă Stat Islamic este de asemenea activă în această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.