StiripesurseȘtirile zileiActorul american Danny Masterson va fi judecat pentru violarea a trei...

Actorul american Danny Masterson va fi judecat pentru violarea a trei femei

Publicat:

Actorul american Danny Masterson, devenit cunoscut datorită unui rol interpretat în serialul TV “That ’70s Show”, va fi judecat după ce a fost acuzat de violarea a trei femei în reşedinţa lui din Hollywood la începutul anilor 2000, a decis vineri o judecătoare din Los Angeles, după audierea celor trei victime, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Consider că cei trei martori sunt credibili şi că dovezile sunt suficiente pentru susţine acuzaţiile”, a declarat judecătoarea Charlaine Olmedo, care l-a convocat pe Danny Masterson la tribunal în data de 7 iunie, pentru a asista la lectura oficială a actului de acuzare.

Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Starul american, în vârstă de 45 de ani şi care rămâne în libertate după ce a plătit o cauţiune de 3,3 milioane de dolari, a negat acuzaţiile formulate de cele trei femei, care afirmă că au fost violate în reşedinţa lui din Hollywood Hills între anii 2001 şi 2003, într-o perioadă în care aveau în jur de 20 de ani fiecare.

O avocată a actorului Danny Masterson a afirmat că relaţiile sexuale întreţinute de acesta cu două dintre acuzatoare au fost consimţite şi că violul ce ar fi fost comis asupra celei de-a treia, care avea pe atunci o relaţie de lungă durată cu actorul, reprezintă “o invenţie”.


Cele trei reclamante au făcut parte din Biserica scientologică, în care Danny Masterson este un membru marcant, iar avocaţii lui au argumentat că procesul intentat starului TV este motivat de o ostilitate faţă de această organizaţie, foarte bine implantată la Los Angeles, unde deţine un număr mare de proprietăţi, centre şi muzee.

În timpul audierilor preliminare organizate în această săptămână, judecătoarea Olmedo a subliniat că cele trei femei au ezitat să contacteze Poliţia întrucât se temeau de eventuale represalii ale Bisericii scientologice şi că nu doreau să fie ostracizate de ceilalţi membri ai organizaţiei.
Danny Masterson riscă 45 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat la toate capetele de acuzare.

După arestarea actorului în iunie 2020, Procuratura din comitatul Los Angeles a anunţat că a renunţat la alte două acuzaţii de agresiune sexuală formulate împotriva lui, din cauza lipsei de dovezi şi a prescrierii faptelor.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

Danny Masterson a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1990 datorită rolului interpretat în serialul TV de mare succes “That ’70s Show”, în care a jucat alături de Mila Kunis şi Ashton Kutcher.

El a apărut recent alături de Ashton Kutcher şi în serialul “The Ranch”, produs de Netflix, din distribuţia căruia a fost însă concediat în 2017, după ce Poliţia din Los Angeles a confirmat că a deschis o anchetă ce vizează acuzaţii de agresiune sexuală formulate împotriva artistului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.