StiripesurseDiaspora Veneţia a primit prima sa navă de croazieră după 17 luni

 Veneţia a primit prima sa navă de croazieră după 17 luni

Publicat:

 Veneţia a primit joi prima sa navă de croazieră în 17 luni, chiar dacă prezenţa acestor “monştri marini” în faimoasa lagună italiană este încă controversată, notează AFP, potrivit agerpres .  

MSC Orchestra, sosită fără pasageri în zori din portul grecesc Pireu, urmează să plece din nou sâmbătă după-amiază cu aproximativ 650 de persoane la bord, care vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19, datând de mai puţin de 96 de ore, pentru a se putea îmbarca.

Citește și : Biden vrea să reevalueze LISTA NEAGRĂ a lui Trump privind companiile chineze

Pasagerii vor fi supuşi unui nou test la sosire, care, dacă se dovedeşte pozitiv, îi va împiedica să urce la bord.

Nava are voie să îmbarce în total doar jumătate din capacitatea sa de 3.000 de pasageri, pentru a se conforma măsurilor anti-COVID-19. Următoarele opriri ale MSC Orchestra vor fi la Bari (sudul Italiei), Corfu (Grecia), Mykonos (Grecia) şi Dubrovnik (Croaţia).


În cele două zile de staţionare a ambarcaţiunii la Veneţia, echipajul va aproviziona nava şi va îmbunătăţi protocoalele de siguranţă.

Dovadă că prezenţa acestor “giganţi ai mărilor” în laguna Veneţiei este încă una controversată, două demonstraţii sunt urmează să aibă loc sâmbătă, ziua în care MSC Orchestra va părăsi Veneţia: una pentru a-i susţine prezenţa, cealaltă pentru a o denunţa

Activiştii pentru protecţia mediului acuză valurile mari generate de aceşti veritabili “giganţi ai mărilor”, cu o lungime de câteva sute de metri şi o înălţime de câteva etaje, de erodarea fundaţiilor clădirilor din La Serenissima.

În această săptămână, mai mulţi artişti internaţionali, printre care Mick Jagger, Wes Anderson, Francis Ford Coppola şi Tilda Swinton, au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Italiei Sergio Mattarella şi prim-ministrului Mario Draghi pentru a le cere, printre altele, o “oprire definitivă” a circulaţiei navelor de croazieră în Veneţia.

Citește și : ATENŢIE, români! Se apropie termenul limită pentru solicitarea rezidenţei în UK

Această scrisoare, intitulată “Decalog pentru Veneţia”, solicită, de asemenea, o mai bună gestionare a afluxului de turişti, protecţia ecosistemului lagunei şi combaterea speculaţiilor imobiliare, pentru a proteja “integritatea fizică, dar şi identitatea culturală” a Oraşului Dogilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.